Dan Voiculescu la 80 de ani: „Cel mai important om din viața mea a fost mama”
La 80 de ani, profesorul Dan Voiculescu vorbește despre felul în care se vede pe sine dincolo de imaginea publică, despre credință, familie și lucrurile pe care ar fi vrut să le facă altfel. Fondatorul trustului Intact se definește drept „un stoic” și „un agnostic”, deși spune că crede în Dumnezeu și că tocmai credința reprezintă „cea mai mare bătălie” a sa.
„Mă caracterizez ca fiind un stoic. Sunt un agnostic, pentru că sunt un fel de Toma Necredinciosul. Eu nu cred până nu văd. Și cea mai mare bătălie a mea este cu credința, pentru că eu cred în Dumnezeu, dar am această tentă agnostică”, a declarat el.
Întrebat cine este cu adevărat, dincolo de etichete, a răspuns: „Cred că sunt un om bun. Un om bun care ar vrea să devină din ce în ce mai bun pe măsură ce înaintează în vârstă.”
Mama, omul care i-a insuflat spiritul de dreptate
Dan Voiculescu spune că mama sa a fost „omul cel mai important” din viața lui. „Ea mi-a insuflat spiritul de dreptate, spiritul de bunătate. Era o femeie extraordinar de caldă, de bună și, în același timp, distinsă. Era o doamnă săracă, dar era o doamnă”, a povestit el.
Despre felul în care o percepea, a explicat: „Nu cred că era ceva fizic. Mai mult grija pe care mi-o purta. Nu știu dacă ai văzut vreodată o cloșcă cu pui. Asta era mereu senzația mea: că, de când mă trezeam până mă culcam, ea era în jurul meu ca să mă păzească de rele.”
De la mama sa a preluat convingerea că anturajul este esențial: „Cel mai important pentru un copil e anturajul. Anturajul este cel care poate ajuta sau poate distruge un copil.”
Pierderea mamei, la 22 de ani
Mama sa a murit în 1969, la 51 de ani, în urma unui atac de cord. Dan Voiculescu era atunci în armată, la Școala de Intendență din Focșani. „Eram în 1969. Terminasem facultatea și făceam armata de trei luni. Într-o zi m-am dus la comandantul garnizoanei și i-am spus că am vești de acasă, că mama nu se simte bine, să-mi dea trei zile de concediu.”
A doua zi dimineață, povestește el, tremura atât de tare încât nu-și putea ține buza nici cu mâna. „Aveam 22 de ani. Imediat după ora opt m-a chemat comandantul și mi-a zis: «Ia loc. Am înțeles problema ta și vreau să-ți spun că mama ta a murit azi-noapte». Am fost distrus.”
Își amintește că sicriul cu mama era în casă, într-o cămăruță. „După slujbă, au vrut să scoată sicriul, să meargă la cimitir. M-am agățat de el și le-au trebuit nu știu câte minute ca să-mi desprindă mâna de pe sicriu. Adică nici moartă nu voiam să plece.”
Ce a moștenit de la părinți
„Cred că mama mi-a lăsat tot ce-i mai bun în mine. Mă refer la bunătate, în primul rând, la seriozitate, la grija față de cei din jurul meu. Ea având grijă de mine, eu am preluat grija față de ceilalți”, a spus el.
De la tatăl său, un întreprinzător cu patru clase, consideră că a preluat „numărul de circumvoluțiuni ale creierului”. „Tata era un om care făcea de toate. A fost șofer, a fost tinichigiu. Cea mai înaltă funcție a fost instalator de obiecte sanitare.”
Ca student la Facultatea de Comerț Exterior, își amintește că era deranjat că cei din jur erau copii de miniștri și de nomenclaturiști. „Eram cam singurul pe acolo amărât, rupt în coate. Într-o zi i-am spus: «Măi, tată, măi, n-ai putut și tu să faci școală?» El s-a gândit: «Lasă-i pe mâna mea, o să le vină lor rândul».”
Familia, „o oază” și un cost asumat
Despre rolul familiei, Dan Voiculescu spune că fără ea nu ar fi reușit. „Orice om care e ambițios, care vrea să construiască, are nevoie de un confort psihic atunci când nu e în efort. Familia este și acum pentru mine o oază.”
Recunoaște însă că anii dedicați muncii au avut un cost. „Când ele au avut mare nevoie de mine, eu plecam dimineața la ora 7:00 și veneam seara la ora 10:00. Spre rușinea mea, eu nu le-am observat pe ele. Au crescut pe nevăzute”, a mărturisit el despre fiicele sale, Camelia și Corina.
Despre soția sa, spune că a avut un rol esențial în viața fetelor: „Așa cum mama mea a avut un rol extrem de important în viața mea, mama lor a avut un rol extrem de important în viața lor.”
