Târgul de Crăciun din Craiova s-a deschis sub tema „Tărâmul elfilor”
Târgul de Crăciun din Craiova s-a deschis vineri seară, în prezența a mii de oameni. Tema ediției din acest an este „Tărâmul Elfilor” și aduce în centrul orașului numeroși elfi, spărgători de nuci, căsuțe unicat și peste două milioane de beculețe.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a publicat pe pagina sa de Facebook mai multe imagini spectaculoase de la deschidere. Târgul se extinde față de ediția de anul trecut, iar vizitatorii vor putea descoperi noi zone și atracții dedicate sărbătorilor de iarnă.
„Cel mai mare Târg de Crăciun din lume”, anunțat de primarul Craiovei
„S-a deschis cel mai mare Târg de Crăciun din lume (27 de hectare de ornamente, lumini și butaforie) și cel mai frumos din Europa, votat anul trecut de turiști din toată lumea, pe site-ul europeanbestdestinations.com, site partener pentru turism al Comisiei Europene. În această seară, aproximativ 100 000 de vizitatori din Craiova, din alte localități din România și din mai multe țări i-au trecut pragul și s-au bucurat de aprinderea luminilor. Tema de anul acesta a Târgului de Crăciun din Craiova este «Tărâmul elfilor», o temă internațională, dar decorațiunile sunt în culorile Crăciunului și s-a mers mult pe tradițiile românești, tocmai pentru că așteptăm mulți vizitatori străini ca urmare a titlului obținut pentru 2026”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe pagina sa de Facebook.
Atracții noi: cel mai mare Moș Crăciun, labirintul elfilor și trenulețul cu jucării
Printre atracțiile pregătite pentru vizitatori se numără cel mai mare Moș Crăciun, de nouă metri înălțime, un labirint al elfilor și un trenuleț cu jucării care se plimbă printr-un brad spectaculos decorat.
„Pe lângă sania zburătoare sau liftul lui Moș Crăciun, anul acesta avem mai multe surprize: cel mai mare Moș (9 metri înălțime), labirintul elfilor, trenulețul cu jucării care se plimbă printr-un brad spectaculos decorat, fabrica de jucării a elfilor și multe altele pe care vă lăsăm să le descoperiți. Clădirile monument sunt și ele frumos decorate, cu ornamente și lumini care vă vor surprinde plăcut”, a mai transmis primarul Craiovei.
Food truck-uri, căsuțe cu produse tradiționale și programul spectacolelor
Pe Calea Unirii au fost amenajate terasele cu bunătăți tradiționale, iar pe strada Theodor Aman funcționează o zonă cu food truck-uri. Vizitatorii vor găsi căsuțe cu produse tradiționale, cadouri, dulciuri și preparate de sezon. Cel mai mare Moș Crăciun, înalt de 9 metri, poate fi găsit în Piața Frații Buzești.
Zilnic, vizitatorii se vor putea bucura de mai multe spectacole și atracții. Show-ul „Sania Zburătoare a lui Moș Crăciun” are loc în Piața Mihai Viteazul, în perioada 13.11.2026 – 27.12.2026: luni – joi, ora 18:30, iar vineri, sâmbătă și duminică, de la orele 18:30 și 19:30. Trenulețul din bradul din Piața Mihai Viteazul funcționează zilnic, în perioada 13.11.2026 – 03.01.2027, între orele 18:30 – 19:00. Fabrica de jucării – patinoar din Piața Mihai Viteazul este deschisă zilnic, în perioada 13.11.2026 – 03.01.2027, în intervalele 18:00 – 18:45, 19:30 – 19:45, 20:30 – 20:45, 21:30 – 21:45 și 22:30 – 22:45.
Concertele au loc în fiecare vineri și sâmbătă, la scena din zona bradului de Crăciun din Piața Mihai Viteazul, cu artiști locali și naționali. Trenulețul Magic funcționează zilnic, între orele 14:00 și 22:00, cu un tarif de 4 lei/persoană, biletele fiind achiziționate direct din trenuleț. Party Bus-ul circulă zilnic, între orele 17:00 și 23:00, cu un tarif de 6 lei/persoană, biletele putând fi cumpărate direct din autobuz.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
