Stadiul lucrărilor pe șantierul Variantei de Ocolire Sighișoara
Autoritățile au publicat imagini de pe șantierul Variantei de Ocolire a Sighișoarei, unde lucrările au ajuns la un stadiu de 16%. Potrivit informațiilor transmise, se lucrează la toate structurile, la escavații și consolidări în diferite puncte de pe traseu.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la sfârșitul lunii martie, pentru lansarea execuției proiectului.
Caracteristicile traseului și structurile majore
Varianta de Ocolire Sighișoara va avea o lungime de 13 km și va fi amenajată cu câte o bandă pe sens. Traseul se desprinde din DN13, în partea de est a municipiului, în apropierea localității Albești, după care se îndreaptă către nord-est, revenind în DN13 în apropierea localității Hetiur.
Pe traseu sunt prevăzute mai multe structuri importante. La km 0+423, în zona Albești, este planificat un pasaj de 75,87 metri pentru traversarea căii ferate și a drumului național DN13. La km 1+870, traversarea râului Târnava Mare și a pârâului Satului se va face printr-un pod de 126,40 metri. La km 12+760, în zona Hetiur, înainte de intersecția cu DN13, drumul traversează o vale adâncă fără curs de apă, unde este prevăzut un viaduct cu 6 deschideri, lung de 161,12 metri.
De asemenea, pe traseul Variantei Sighișoara se vor amenaja două parcări, la cele două capete ale traseului.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
