România a plătit 12 ani chirie pentru ambasada din Libia, chiar dacă nu mai are diplomați acolo din 2014
Într-o situație deosebit de controversată, România a continuat să plătească chirie pentru ambasada sa din Libia timp de 12 ani, în ciuda absentei complete a personalului diplomatic din 2014. Valoarea totală a acestor plăți a depășit suma de 400.000 de dolari, ceea ce ridică multe semne de întrebare privind gestionarea resurselor publice.
Oana Țoiu, ministrul interimar al Ministerului Afacerilor Externe, a discutat această problemă la Euronews România, evidențiind auditul curent care a expus o serie de anomalii și oportunități de economisire pentru bugetul de stat. Este un exemplu concret al neglijenței administrative, în care statul nu a reușit să-și adapteze politica externă la realitățile din teren.
Conform declarațiilor sale, în Libia, România menținea contracte de chirie atât pentru ambasadă, cât și pentru reședința diplomatică, deși nu mai avea echipă în teren din 2014. Deși exista un ambasador nominal, acesta fusese relocat la Tunis din cauza deteriorării situației de securitate, ceea ce făcea chiriile nejustificate.
„Practic, în ultimii 12 ani au fost plătite, adunat, sumele, peste 400.000 de dolari” – a afirmat Oana Țoiu. Obiectivul ministerului este acum de a închide aceste contracte și de a preveni astfel de pierderi financiare în viitor. Ea a explicat că, în contextul unei crize de securitate, de regulă nu se reziliază instantaneu contractele de chirie, pentru că există speranța revenirii unei echipe diplomatice. Totuși, o perioadă de 12 ani este considerată inacceptabil de lungă.
Țoiu a subliniat, de asemenea, faptul că auditurile recente ar putea duce la economii semnificative, estimând că, prin renovarea clădirilor deținute de România în străinătate, s-ar putea economisi chiar peste 5 milioane de euro anual. Ca exemple, a menționat clădiri din Washington și Bruxelles care necesită renovări, dar pentru care se plătesc în continuare chirii.
În Washington, autoritățile locale au subliniat necesitatea renovării unei clădiri deținute de România, însă, din păcate, aceasta a fost ignorată, continuându-se plățile pentru chirie. Similar, în Bruxelles, clădirea românească deține nevoie urgent de reabilitare, în loc să se aloce resursele necesare pentru a evita cheltuielile suplimentare care vin cu închirieri.
