Cristian Diaconescu critică reacțiile din România în scandalul ambasadoarei SUA: „O gafă impardonabilă”
Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a criticat dur, marți, reacțiile apărute în România în contextul investigației publicate de The Wall Street Journal, calificându-le drept „o gafă impardonabilă”. Declarațiile au fost făcute în emisiunea Sinteza Zilei.
Diaconescu a explicat că, din punct de vedere diplomatic, orice diplomat aflat în străinătate trebuie apărat de statul de origine, chiar dacă ar fi comis greșeli, iar eventualele abateri se judecă acasă, nu în spațiul public al țării gazdă. El a subliniat că, indiferent dacă declarațiile care au generat scandalul sunt întemeiate sau nu, o astfel de situație presupune o decizie la nivelul Departamentului de Stat, iar ambasadorul SUA rămâne în funcție.
„Din punctul de vedere al Departamentului de Stat, care clar a dat instrucțiuni să atenueze șocul reiterând tema parteneriatului strategic, ei deja au subiectul. Nu vor ieși public să zică a avut sau nu dreptate, dar tot ambasador SUA rămâne”, a declarat fostul ministru.
El a atras atenția asupra diferenței de abordare față de alte state, invocând exemplul Greciei: „Uitați-vă la greci. Grecul a fost de față și, prin poziția purtătorului de cuvânt, au spus clar: totul e în regulă, stați liniștiți”. Diaconescu a adăugat că „și Botswana caută să își apere diplomatul”.
Sesizarea penală și acuzațiile de ingerință
Fostul ministru de Externe a comentat și sesizarea penală depusă de deputatul USR Alexandru Dimitriu împotriva lui Grindeanu, Simion și a fostului ministru Bogdan Ivan, în care aceștia sunt acuzați că ar fi fost corupți de un oficial american. Diaconescu a subliniat că „nu a existat vreun astfel de demers vreodată” și că o asemenea acțiune creează prezumția de infracționalitate la adresa unui diplomat american, inducând ideea de ingerință.
„Ce au făcut la București: o sesizare penală care cuprinde prezumția de infracționalitate privind un diplomat american care duce către statul american, pentru că se induce ideea de ingerință. Nu a existat vreun astfel de demers vreodată”, a spus Diaconescu.
El a precizat că eventuale interese personale ale unor persoane care leagă astfel de situații de reprezentanți diplomatici nu echivalează cu o acțiune statală: „A, că vreun provincial de la noi a avut tot felul de interese pe care le-a legat cu cine a crezut el, se întâmplă și se va întâmpla continuu. Vorbesc de situația statală”.
Contextul scandalului: Coridorul Vertical de Gaze și proiectele contestate
Declarațiile lui Cristian Diaconescu vin în contextul în care, potrivit Wall Street Journal, ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, cea care a promovat Coridorul Vertical inclusiv în România, ar fi sugerat că americanii ar fi fost implicați în demiterea lui Ilie Bolojan.
Două proiecte în care sunt implicați americani și care au fost contestate de premierul demis Ilie Bolojan se regăsesc în programul de guvernare al prim-ministrului desemnat Siegfried Mureșan: mini-reactoarele de la Doicești și Coridorul Vertical de Gaze.
Sebastian Burduja, propus să revină în funcția de ministru al Energiei, a explicat că proiectul Coridorului Vertical este susținut inclusiv de Uniunea Europeană și ar putea reprezenta o sursă de bani pentru țară. Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a declarat că opoziția față de Coridorul Vertical este o „prostie”, deoarece doar din potențialele tarife de tranzit, Transgaz ar avea profituri suplimentare de 250 de milioane de euro pe an. Ivan a adăugat că gazul natural lichefiat (GNL) din SUA are un preț competitiv, semnificativ mai mic față de cât plătește România în prezent, și a calificat articolul din Wall Street Journal drept o dezinformare.
Antena 3 CNN a obținut Memorandumul de înțelegere privind Coridorul Vertical de Gaze Naturale, semnat la Atena pe 7 noiembrie 2025, în prezența ambasadoarei SUA la Atena, Kimberly Guilfoyle. Documentul a fost semnat între Nova Power & Gas, companie deținută de omul de afaceri Teofil Mureșan, și Transgaz, transportatorul național de gaze naturale, cu compania Atlantic – See LNG Trade din Grecia. Memorandumul, neangajant, viza dezvoltarea de soluții comune de aprovizionare cu GNL, destinate diversificării surselor și consolidării securității energetice a regiunii, prin înlocuirea gazului rusesc cu GNL din SUA. Până în prezent, acordul nu a fost pus în aplicare și nu s-a transformat într-un contract comercial ferm.
Marți, Ilie Bolojan a declarat pentru Financial Times că guvernul său purta discuții cu Statele Unite pentru dezvoltarea Coridorului Vertical, dar nu a purtat discuții oficiale cu Guilfoyle și nu a semnat niciun acord privind achizițiile de GNL.
