Adevărul despre „Super-puterile” Sfinților: Cum ne prostim cu miracole la comandă!
Pe 21 mai, în timp ce mulțimea se îmbulzește să „comande” ajutoare divine pentru necazurile lor de zi cu zi, Biserica Ortodoxă își păstrează obiceiul de a ne aminti de Sfinții Constantin și Elena, personaje istorice transformate în super-eroi ai credinței. Împăratul Constantin și mama sa, Elena, sunt de fapt vedetele unui script vechi de mii de ani, fiind recunoscuți pentru „contribuțiile” lor la creștinism: oprind prigoana creștinilor și descoperind crucea pe care a fost răstignit Hristos.
Constantin, supranumit de credincioși ca fiind „cel ales de Hristos”, a avut parte de o epifanie care l-a ghidat către victorie – cel puțin așa susține povestea. O epopee mistică de proporții hollywoodiene s-a țesut în jurul său, deși istoria a omis adesea să discute despre politicile sângeroase sau deciziile ambițioase care l-au caracterizat. Dar hei, când ai de partea ta un semn divin, cui îi pasă de realitățile dure ale puterii?
Mama lui, Elena, nu este nici ea străină de scenariile fantasy, plecând într-o adevărată „vânătoare de comori” sfinte și punând bazele unor monumente care mai de care mai somptuoase. Se pare că nu există angoasă spirituală pe care un zid bine construit și o poveste bine spusă să nu o poată alina. Într-o lume toropită de realități brutale, aceste povești servesc drept promisiuni seducătoare ale unei intervenții divine instantanee, alteori distragându-ne de la responsabilitățile cele mai pământești.
Și să nu uităm rugăciunea care promite „ajutor grabnic la vreme de necaz”. O formulă magică, ar spune unii, desprinsă parcă din poveștile copilăriei. Desigur, este reconfortant să crezi în minuni, dar ce spune asta despre mentalul colectiv, care pare mai înclinat spre așteptarea unui miracol decât spre implicarea activă în soluționarea problemelor cu care se confruntă? Este oare aceasta ducerea la extrem a conceptului de „nu este problema mea, să se ocupe altcineva”?
Într-o epocă unde „updatul” credinței ar trebui să primească o atenție mai mare, poveștile despre Sfinții Constantin și Elena și rugăciunile miraculoase nu fac decât să perpetueze mentalități arhaice. Poate că este timpul să evaluăm la rece puterea acestor narative și să ne întrebăm sincer – sunt acestea spiritele călăuzitoare de care avem cu adevărat nevoie, sau ne complacem într-o iluzie confortabilă care ne scutește de greutatea acțiunii?
Sursa: Antena 3
