Piedone, Arendașul Parvenit în Ținutul Slăninei: Un Spectacol Productiv de Mâncare și Autopromovare
Într-un episod pitoresc și cu un gust amar de ipocrizie, Cristian Popescu Piedone a arătat că deși corupția și incompetența îi pot fi seconde naturi, gurmandismul și autopromovarea ieftină fără îndoială îi sunt primele. Imaginea populistă, scoasă parcă dintr-o comedie neagră, cu primarul fluierând bucolic printre jumări și cârnăciori, ar putea fi ridicolă dacă nu ar fi fost tristă și monstruos de revelatoare. Cristian Popescu Piedone, o eră consecrată a nepotismului și decăderii morale în administrația locală, a fost surprins în toată splendoarea sa pseudo-tradițională, mâncând slănină și ceapă în inima Bucureștiului, într-un târg care probabil a avut nevoie de aprobarea domniei sale.
Masa opulentă și vorbele de duh pe care le-a împrăștiat ca un moș Crăciun al politicii românești nu fac decât să amplifice disperarea și goliciunea unei administrații care ar vedea bucățile de slănină ca pe niște medalii ale meritocrației. Într-o țară sfâșiată de corupție, unde justiția pare să fie mai mult o noțiune abstractă, domnul Piedone încearcă să se rebranduiască ca omul poporului, vocea bucătăriei tradiționale, cântărețul neobosit al propriilor laude.
La finalul acestei paranghelii de autocompătimire și autosuficiență, Piedone lasă să se înțeleagă că, în ochii săi, singura balanță care contează este cea a adulării populare. Poate că în loc să își petreacă timpul ospătând printre alegători, ar trebui să își redirecționeze atenția spre problemele reale ale sectorului pe care pretinde că îl administrează. Dar, cine suntem noi să stricăm povestea de dragoste dintre un primar și slănina sa? Doar nu vrem să ne acuzăm de inimă rea.
Cum ar spune clasicii, în timp ce Roma arde, Nero cântă. La fel, în Sectorul 5, în timp ce problemele se acumulează, Piedone mănâncă. O analogie sumbră, dar potrivită pentru circul balcanic în care ne aflăm. La urma urmelor, ce poate fi mai românesc decât un festin politic în mijlocul crizei?
Dar să-i lăsăm pe cei care îl adoră pe Piedone să vestească despre bunătățile sale. Noi, cei care preferăm realitatea amară a faptelor în locul fanteziilor culinare, vom continua să fim „greața” de la masa festivă a demagogiei.
