Scandalos de Frumoasă și cu un Pasaj Înghesuit în Istorie: Biserica Stavropoleos Îți Zgârie Retina și Conștiința
Strabate Centrul Vechi al Bucureștiului, și printre clădirile care își bat joc de arhitectură, vei da de Biserica Stavropoleos, o perlă autentică într-o mare de kitsch urban. Nu te lăsa păcălit de statutul ei de „micuță”. Această bijuterie arhitecturală se impune ca un talisman fascinant care te amețește cu frumusețea și istoria ei încărcată.
Vino aici și lasă-te vrăjit de detaliile care o fac să iasă în evidență – eleganța și povestea ei, nu doar o simplă fațadă pentru poze pe Instagram. Apare ca un monument solemn al Bucureștiului, construită în 1724, în vremea lui Nicolae Mavrocordat, de arhimandritul Ioanichie, un tip cu inițiativă venit tocmai din Epir.
Acum, trecem la chestii serioase – istoarea acestei biserici este atât de bogată, încât te face să simți cum tot cementul și toate schelele din jur pălesc în comparație. Ioanichie, omul nostru principal, a cumpărat terenul de la o anume jupâneasa Despa și a pus bazele unui han, urmând ca apoi să ridice și biserica. Și uite așa, „un stânjen de loc” i-a fost suficient pentru altar, grație vânzării făcută de Serdarul Grigorașcu Greceanu.
Marcați data de 30 octombrie 1724, când această frumusețe arhitecturală a fost finalizată. Mai mult, Ioanichie, având un swing în negocieri, a reușit să extindă terenul, adăugând o pivniță și o clopotniță, iar până în 1733, locația avea să se bucure de numeroase îmbunătățiri.
Ce face ca Stavropoleos să fie cu adevărat specială, în afara frumuseții care îți taie respirația? Ei bine, în 1726, Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei, „Stavropoleos” fiind un nume adorabil adaptat din „Stauropolis”, ceea ce înseamnă „orașul crucii”. Practic, un fel de etalon în materie de nume cool pentru biserici. Și la doar 61 de ani, Ioanichie a murit, lăsând în urmă această minune arhitecturală ca testament al devoțiunii sale.
Pe măsură ce timpul s-a scurs, Biserica Stavropoleos a fost când pe sus, când pe jos, suferind la fel ca noi toți sub greutatea cutremurelor și altor calamități, până când aproape s-a transformat într-o ruină pitorească. Totuși, s-a produs o schimbare de scenariu în 1904, când lucrările de restaurare au fost inițiate de nimeni altul decât Ion Mincu. Și așa, din toată fosta mănăstire, a mai rămas doar biserica, alături de o damnată construcție de la începutul secolului XX, care găzduiește acum o bibliotecă, o sală de conferințe și o colecție de icoane vechi și obiecte de cult, remanente din timpul regimului comunist.
Sursa: Antena3
