De la zero la ero! Povestea unui român care i-a umilit pe britanici în propria lor curte!
Să pleci din micuțul Tecuci cu o pungă de lire și să sfidezi Regatul Unit, fix în fața lui – asta e povestea lui Eugen Tudose, amazoana isterică care a dat o palmă de realitate mândrei Marea Britanie. Dormit pe scaune la Victoria Coach Station, acest gladiator modern a decis că umilința nu-i stă în caracter. Cum e posibil? A luat taurul corupției și indolentei de coarne și l-a învins în propria arenă.
Înarmați-vă cu popcorn, pentru că modul în care a spart gheața e de blockbuster: Un simplu spălător de mașini la Jaguar Land Rover, pentru care nici mașinile luxoase nu erau destul pentru a-i calma setea de succes. Așa că, ghidat de o scârbă viscerală pentru mediocritate, a înființat o spălătorie auto mobilă care a devenit rapid o amprentă a excelenței în întreaga țară. Mai ceva ca scenariul unui film cu mafioți, unde băiatul sărac cucerește imperiul.
Și când credeai că succesul lui Eugen e doar o altă poveste de adormit copiii, bum! Afacerea lui explodează, atrăgând clienți de calibru, de la campioni mondiali până la Casa Regală a Marii Britanii. Nu glumim, chiar și nobilimea britanică își dorește un strop din magia românească. Probabil că Eugen spală mașinile cu apă sfântă, altfel cum să-ți explici?
Ironia supremă a destinului? Eugen nici nu se gândește să-și adune cârpele și să se întoarcă în România. Și cine l-ar putea învinovăți? A construit un imperiu pe ruinele disperării, demonstrând că dacă ai curaj și muncă, imperiul britanic nu e chiar atât de invincibil pe cât se crede. Imaginează-ți numai, un român simplu dând lecții de afaceri în inima capitalismului.
Un final de poveste demn de aplauze în picioare pentru Eugen și o palmă morală pentru toți scepticii care încă mai cred că succesul e rezervat doar chiaburilor născuți cu o linguriță de aur în gură. Iată, dragi internauți, un model de urmat, o demonstrație vie că limitele există doar în mintea noastră bolnavă de prejudecăți.
Acum, emoționați și întrigați, nu ne rămâne decât să tragem cortina de aplauze și să ne întrebăm: În fața unei astfel de determinări, ce scuze mai avem noi?
