Peste 31.000 de locuri de muncă disponibile în România și în Spațiul Economic European
Un număr de 31.252 de locuri de muncă sunt disponibile în prezent, dintre care 31.059 la nivel național și 193 în statele din Spațiul Economic European (SEE), prin intermediul rețelei EURES România. Datele au fost centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Cele mai căutate meserii pe piața internă
Cele mai multe posturi vacante din țară sunt pentru conducător auto transport rutier, cu 4.353 de locuri, urmate de cele pentru manipulant mărfuri (1.304), agent de securitate (1.277), muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.231) și curier (1.221). Alte oferte semnificative vizează muncitorii necalificați la demolarea clădirilor și la lucrări de zidărie, faianță, gresie și parchet (1.193), precum și lucrătorii comerciali (997).
De asemenea, angajatorii caută 655 de muncitori necalificați la întreținerea de drumuri, șosele, poduri și baraje, 579 de montatori subansamble și 512 agenți de curățenie pentru clădiri și mijloace de transport.
Oferte pentru toate nivelurile de studii
Din totalul locurilor de muncă declarate la nivel național, 2.095 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, pentru ocupații precum inginer, manager, consilier, expert, inspector, economist, medic sau programator. Alte 6.170 de posturi se adresează celor cu studii liceale sau postliceale, iar 7.108 persoanelor cu studii profesionale.
Cele mai numeroase oferte, respectiv 15.686 de locuri, sunt însă pentru persoanele fără studii sau cu studii primare și gimnaziale, pentru meserii precum manipulant mărfuri, muncitor necalificat în construcții, muncitor la întreținerea drumurilor sau curier.
Norvegia, destinația principală din SEE
În ceea ce privește ofertele din Spațiul Economic European, cele mai multe posturi sunt disponibile în Norvegia, unde angajatorii caută 82 de lucrători, în principal pentru producția de prelucrare a somonului, în construcții și pentru conducerea tractoarelor.
Polonia oferă 50 de locuri de muncă pentru muncitori în producția de prelucrare a peștelui, iar Republica Cehă pune la dispoziție 20 de posturi pentru operatori pe linia de producție, la asamblarea echipamentelor mecanice. În Irlanda sunt vacante 20 de locuri pentru culegători de fructe, lucrători în centre de ambalare și lucrători necalificați în agricultură, iar în Olanda 16 posturi pentru inspectori veterinari și lucrători în sere. Suedia are disponibile cinci locuri de muncă pentru operatori CNC și sudori.
Baza de date, actualizată în timp real
ANOFM precizează că baza de date a locurilor de muncă este dinamică și se actualizează în timp real, în funcție de ofertele declarate de angajatori, de valabilitatea acestora și de numărul repartițiilor emise pentru ocuparea posturilor.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
