Valea Saulei din București ar putea deveni arie naturală protejată
Valea Saulei, o zonă umedă din Sectorul 2 al Capitalei, ar putea dobândi statutul de arie naturală protejată de interes local. Proiectul se află pe agenda Consiliului General al Municipiului București și urmează să fie dezbătut săptămâna viitoare, după ce solicitarea a fost deja aprobată de Consiliul Local al Sectorului 2.
Amplasamentul, cu o suprafață de 5,2 hectare, constituie un habitat natural pentru peste 80 de specii de păsări, precum și pentru mamifere, reptile și amfibieni, dintre care numeroase se bucură de statut de protecție la nivel european și național.
Un studiu științific stă la baza demersului
Instituirea regimului de arie naturală protejată se realizează în baza unui studiu de fundamentare științifică întocmit de Asociația Parcul Natural București. Primăria Sectorului 2 urmează să facă demersuri pentru notarea statutului în cărțile funciare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.
Conform referatului de aprobare, demersul vizează menținerea și conservarea suprafețelor lacustre, a vegetației de stuf, a pajiștii de mal, a vegetației forestiere, precum și a valorilor naturale floristice și faunistice. Autorii propun protejarea diversității biologice, oferirea către public a unor multiple posibilități de recreere și dezvoltarea unui cadru pentru activități educaționale și științifice.
O zonă umedă apărută prin succesiune naturală
Potrivit raportului de specialitate, Valea Saulei reprezintă una dintre ultimele zone umede naturale semnificative din nord-estul Bucureștiului. Habitatul actual, un mix de luciu de apă, pădure de luncă, vegetație ripariană, stufărișuri și pajiști, a apărut prin succesiune naturală de-a lungul a aproximativ cinci decenii, pe amplasamentul fostelor bazine piscicole create în anul 1975 pe cursul Văii Saulei, componentă a sistemului hidrologic al Colentinei.
Zona a fost documentată și cartografiată de o echipă de specialiști în perioada 2021-2025 și funcționează în prezent ca refugiu de biodiversitate în raport cu presiunile urbane din proximitate.
Specii protejate și servicii ecosistemice
Studiul de fundamentare consemnează prezența a peste 80 de specii de păsări, alături de mamifere, reptile și amfibieni, dintre care numeroase beneficiază de statut de protecție la nivel european și național. Printre acestea se numără vidra, țestoasa de apă, șoimul călător, pescărașul albastru, ghionoaia sură, liliacul de amurg și stârcul pitic.
Prezența acestor specii confirmă, potrivit raportului, valoarea ecologică ridicată a amplasamentului și rolul său de coridor și refugiu în segmentul nordic al culoarului Colentina-Saulei. Totodată, zona furnizează servicii ecosistemice relevante pentru calitatea mediului urban: luciile de apă și vegetația asociată funcționează ca rezervor termic și de umiditate locală, atenuând fenomenul de insulă de căldură urbană specific Bucureștiului, iar vegetația ripariană stabilizează malurile și filtrează apele din precipitații înainte ca acestea să ajungă în pânza freatică. Ansamblul vegetal contribuie de asemenea la reținerea dioxidului de carbon și la îmbunătățirea calității aerului.
Presiunile identificate asupra zonei
Studiul de fundamentare identifică și principalele presiuni asupra zonei: presiunea imobiliară și extinderea urbană, izolarea ecologică și lipsa accesului controlat, speciile invazive și riscul de incendiu, degradarea calității apei prin deversări ilegale, precum și efectele secetei și ale schimbărilor climatice.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
