România pierde capital uman înainte ca tinerii să ajungă pe piața muncii
România investește tot mai mult în digitalizarea școlilor și vorbește despre deficitul de forță de muncă, însă o parte importantă a viitorului capital uman se pierde înainte de a ajunge pe piața muncii. Abandonul școlar, participarea redusă la educație în mediul rural, nivelul scăzut al competențelor digitale și legătura slabă dintre învățământul profesional și companii formează un lanț ale cărui efecte se văd ulterior în ocupare și productivitate, se arată într-o analiză a Alianței Binelui Comun.
Barometrul „Educația în România – un sistem care pierde copii pe drum” a fost construit pe date ale Ministerului Educației, INS, Eurostat, Comisiei Europene, OECD, TIMSS și ICILS.
Pierderile încep cu mult înaintea primului salariu
În anul școlar 2023/2024, aproximativ 15.900 de elevi au abandonat învățământul primar și gimnazial. Ulterior, vulnerabilitatea se reflectă într-un alt indicator: 15,5% dintre tinerii de 18–24 de ani aveau în 2025 cel mult studii gimnaziale și nu mai participau la educație sau formare, comparativ cu 9,1% media Uniunii Europene.
Diferențele teritoriale sunt considerabile. În gimnaziu, rata brută de cuprindere era de 96% în urban și doar 65,6% în rural. Dintre copiii care au început clasa pregătitoare în 2015/2016, 89,7% au ajuns absolvenți de clasa a VIII-a opt ani mai târziu. În mediul rural, procentul a fost de numai 80,3%.
Pentru economie, aceste cifre înseamnă mai mult decât o problemă a sistemului de învățământ. Ele indică o bază mai restrânsă de tineri care pot continua spre calificări superioare și, ulterior, către locuri de muncă ce necesită competențe avansate.
Digitalizare fără suficiente competențe
Unul dintre paradoxurile evidențiate de Barometru este diferența dintre investiția în infrastructură și competențele obținute. Doar 53,3% dintre tinerii români de 16–24 de ani aveau în 2025 cel puțin competențe digitale de bază, față de 74,6% în UE. Problema devine relevantă într-o economie în care digitalizarea, automatizarea și inteligența artificială modifică rapid cerințele angajatorilor. Echiparea școlilor este doar prima etapă; randamentul investiției depinde de capacitatea sistemului de a transforma tehnologia în competențe efective.
Școala profesională, încă departe de companii
Poate cea mai mare diferență față de Europa apare în pregătirea practică. Numai 7,2% dintre absolvenții recenți ai învățământului profesional și tehnic au beneficiat de învățare la locul de muncă, față de 65,2% în UE. În același timp, doar 23,2% dintre tinerii români de 25–34 de ani au studii superioare. Iar problemele nu dispar odată cu obținerea unei diplome: rata de ocupare a absolvenților recenți era de 72,7% în România, comparativ cu 83% în UE.
Un alt indicator sintetizează ruptura dintre educație și economie: 19,2% dintre tinerii de 15–29 de ani erau NEET în 2025, adică nu aveau un loc de muncă și nu urmau nicio formă de educație sau pregătire.
Educația, investiție cu randament pe termen lung
Barometrul atrage atenția și asupra resurselor. Cheltuielile publice pentru educație reprezentau 4% din PIB în 2024, comparativ cu 4,8% media UE, iar cheltuiala anuală per elev/student era, potrivit datelor OECD pentru 2022, de aproximativ 6.220 de dolari, față de 13.210 dolari media OECD.
Miza nu este însă doar creșterea bugetului, ci eficiența cu care resursele sunt direcționate către punctele în care sistemul pierde elevi. Barometrul propune intervenții timpurii pentru prevenirea abandonului, finanțare suplimentară pentru școlile vulnerabile, programe de recuperare, extinderea consilierii, practică reală în companii pentru elevii din învățământul profesional și o finanțare multianuală corelată cu rezultatele.
Privită economic, problema educației devine astfel una de capital uman. O economie nu pierde doar atunci când un tânăr rămâne în afara pieței muncii. Pierde treptat, din momentul în care un copil intră târziu în educație, abandonează școala, nu dobândește competențele cerute de economie sau termină studiile fără o punte reală către angajare. Iar recuperarea acestor decalaje este, inevitabil, mai costisitoare decât prevenirea lor.
