Nivelul scăzut al Dunării pune în pericol navigația pe brațele Chilia și Sfântu Gheorghe
Navigația fluvială se desfășoară cu dificultate pe cele trei brațe ale Dunării, ca urmare a cotelor scăzute ale fluviului. Un comandant cu experiență al navelor societății Navrom Delta SA, care asigură transportul regulat de persoane și de mărfuri între orașul Tulcea și localitățile înconjurate de ape din Deltă, semnalează existența mai multor praguri, inclusiv pe brațul Chilia, la granița româno-ucraineană.
Comandantul navei Moldova, Vali Moldoveanu, a declarat că cele mai dificile praguri sunt pe brațul Chilia al Dunării, zonă pe care Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) din Galați nu are obligația de a interveni pentru asigurarea adâncimilor minime necesare navigației, la fel ca pe brațul Sfântu Gheorghe.
„Sunt vreo trei sau patru praguri care pun probleme navigației”
„Pe Chilia, trebuie să mergi cu viteză redusă, ca să nu atingi fundul fluviului. Ar trebui făcute dragaje. Sunt vreo trei sau patru praguri care pun probleme navigației”, a menționat Vali Moldoveanu.
El a mai spus că pe brațul Sfântu Gheorghe este de asemenea un prag dificil pentru navele fluviale, între kilometrii 101 și 103.
„Pe brațul Sulina, este adâncime, numai că din cauza apelor scăzute s-a îngustat șenalul navigabil și atunci apar zone dificile unde întâlnirea și depășirea navelor maritime e mai greu de făcut și atunci mai stăm și așteptăm după ele. Trecem de navele maritime unde am prins că se mai lățește șenalul navigabil, sau așteptăm navele maritime care coboară unde se poate face întâlnirea fără evenimente”, a afirmat comandantul navei Moldova.
Cel mai scăzut nivel al fluviului din cariera comandantului
Navigator pe Dunăre din anul 1988, Vali Moldoveanu a amintit că nivelul fluviului este cel mai mic din cele văzute în activitatea lui și a menționat că situația navigației se va îmbunătăți dacă va ploua în amonte.
Brațul Sulina face parte din Dunărea maritimă, ce cuprinde fluviul de la vărsarea acestuia în Marea Neagră pe canalul Sulina până în apropiere de orașul Brăila, și este prima cale navigabilă pentru vase maritime de mare tonaj din România. Primele lucrări hidrotehnice pentru îmbunătățirea navigației de pe brațul Sulina au avut loc sub coordonarea inginerului șef Charles Hartley, angajat al Comisiei Europene a Dunării, și au dus la creșterea cu peste 50% a cantității produselor transportate de nave, în perioada 1858-1861.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
