Pensiile ar putea crește în 2027, dar cine îngrijește vârstnicii singuri?

Pensiile ar putea crește în 2027, dar milioane de vârstnici singuri rămân fără ajutor zilnic

Indexarea pensiilor revine în discuție pentru anul 2027, după doi ani în care mecanismul nu a fost aplicat. Majorarea veniturilor rămâne un subiect important pentru protejarea puterii de cumpărare a seniorilor, într-un context în care cheltuielile zilnice apasă bugetele acestora. Însă valoarea pensiei nu rezolvă singură toate problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice, atrage atenția Barometrul ABC „Bătrânii singuri – Drama nevăzută a României”.

O pensie mai mare poate acoperi facturile, alimentele și medicamentele, dar nu aduce automat un îngrijitor la domiciliu, un mijloc de transport până la medic sau o persoană care să observe că starea de sănătate a seniorului s-a înrăutățit. Când mobilitatea scade, cumpărăturile, curățenia, pregătirea mesei și drumul la doctor devin obstacole zilnice pentru un vârstnic care locuiește singur și nu are sprijin apropiat.

1,35 milioane de vârstnici locuiesc singuri

Potrivit unei estimări publicate de Fundația Regală Margareta a României în 2025, aproximativ 1,35 milioane de persoane vârstnice din România locuiesc singure. Pentru unii dintre ei, această situație nu afectează autonomia sau relațiile sociale. Pentru alții, lipsa unei persoane apropiate înseamnă că nu au cui să ceară ajutor atunci când se îmbolnăvesc, se deplasează greu sau nu mai pot gestiona singuri activitățile cotidiene.

Fără cineva care să observe deteriorarea stării lor de sănătate sau să îi ajute să ajungă la medic, problemele medicale și nevoile zilnice pot rămâne nerezolvate. Când familia nu este aproape, iar serviciile de îngrijire sunt greu accesibile sau prea scumpe, un drum la medic, cumpărăturile ori pregătirea mesei devin responsabilități greu de dus singur.

Costul îngrijirii și limitele sistemului

Pentru un senior care are nevoie de ajutor regulat, plata îngrijirii la domiciliu devine o cheltuială importantă. Estimările OECD prezentate în Barometrul ABC arată că un scenariu de îngrijire la domiciliu de 6,5 ore pe săptămână reprezintă aproximativ 37% din venitul median al unui senior din România. Pentru o nevoie moderată, estimată la 22,5 ore de îngrijire pe săptămână, costul ajunge la 128% din venitul median, înainte de sprijinul public.

Datele OECD evidențiază și limitele sistemului de îngrijire pe termen lung. România alocă aproximativ 0,3% din PIB pentru aceste servicii, față de media de 1,7% în țările OECD. De asemenea, țara are aproximativ un lucrător formal de îngrijire la 100 de persoane de peste 65 de ani, comparativ cu cinci la 100 în media OECD. Aceste diferențe reflectă o capacitate limitată de a răspunde nevoilor unei populații în curs de îmbătrânire.

Sărăcia limitează accesul la sprijin

Problema îngrijirii se suprapune peste vulnerabilitatea financiară. Potrivit datelor Eurostat pentru 2025, 28% dintre persoanele de 65 de ani și peste din România se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială, comparativ cu 18,8% la nivelul Uniunii Europene. Indicatorul include mai multe forme de vulnerabilitate și nu se referă exclusiv la sărăcia monetară, dar arată că o parte importantă a populației vârstnice se confruntă cu dificultăți care îi limitează accesul la resursele necesare unui trai decent.

Când venitul nu acoperă toate cheltuielile, serviciile de îngrijire, transportul și ajutorul pentru activitățile zilnice intră în competiție cu facturile, alimentele și medicamentele. Un senior poate ajunge să renunțe la ajutorul de care are nevoie pentru a acoperi alte cheltuieli.

Cine intervine când familia nu poate?

Barometrul ABC evidențiază nevoia de a dezvolta serviciile de îngrijire la domiciliu și în comunitate, de a identifica din timp persoanele expuse riscului de izolare și de a coordona mai bine serviciile sociale și medicale. Ajutorul pentru activitățile cotidiene, transportul până la medic și contactul regulat cu alte persoane pot contribui la menținerea autonomiei.

Sprijinul la domiciliu și serviciile comunitare pot face diferența între a continua să trăiască în siguranță acasă și a pierde treptat această posibilitate. Un trai decent la vârsta a treia înseamnă atât venituri suficiente, cât și acces la îngrijire, servicii și oameni care pot interveni atunci când este nevoie.