Close Menu

    Subscribe to Updates

    Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

    What's Hot

    Tragedie în Iași: doi copii și un tânăr de 21 de ani au murit într-un accident cu TIR

    septembrie 23, 2026

    Crimă în Vâlcea: ce au găsit polițiștii acasă la suspect

    septembrie 23, 2026

    Parlamentul a schimbat ajutoarele pentru fermieri. Ce trebuie să știe crescătorii de porci

    septembrie 23, 2026
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Direct Focus
    Contact Login
    • Home
    • Justitie
    • Politica
    • Sanatate
    • Sport
    • Stiri internationale
    • Advertoriale
    • Anunțuri comerciale
    • Editoriale
    • Social
    Direct Focus
    Home»Social»Justiția din Bihor și dosarele Micula: ani de anchete fără rezultat și 395 milioane de euro pierdute
    Social

    Justiția din Bihor și dosarele Micula: ani de anchete fără rezultat și 395 milioane de euro pierdute

    martie 13, 2026Niciun comentariu15 Mins Read
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr WhatsApp VKontakte Email
    justiția-din-bihor-și-dosarele-micula:-ani-de-anchete-fără-rezultat-și-395-milioane-de-euro-pierdute
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email


     

    Doi oameni. Două funcții adiacente. Un mecanism fără urme. Povestea sistemului bihorean nu e despre corupție spectaculoasă — e despre persistență, despre oamenii care supraviețuiesc oricărui val de reformă și revin, de fiecare dată, în poziții mai înalte.

    O investigație de redacție ·  Martie 2026  

     

    Într-o dimineață de primăvară 2025, Nicolae Liposchi s-a instalat în biroul de președinte al Secției Penale a Tribunalului Bihor. Era același judecător pe care Ministerul Finanțelor îl acuzase, cu un an și jumătate înainte, că împiedicase recuperarea a 395 de milioane de euro de la frații Micula. CSM îl declarase nevinovat. Transferul cerut fusese respins. Promovarea venise singură.

     

    file 69b41b584189e9.63675889

      Ioan Micula(stanga).  Victor Micula (dreapta)

    Ce face un judecător de drepturi și libertăți

    În România, nicio interceptare telefonică nu se face fără semnătura unui judecător. Nicio percheziție domiciliară. Niciun mandat de arest preventiv. Toate acestea trec printr-un singur birou: al judecătorului de drepturi și libertăți.

    E o funcție invizibilă pentru publicul larg. Apare rar în știri. Nu pronunță sentințe, nu condamnă și nu achită. Dar fără semnătura lui, o anchetă penală serioasă nu poate avansa. Nu poți intercepta telefonul unui suspect. Nu poți intra în locuința lui. Nu poți audia persoanele care refuză să vină de bunăvoie. Ești orb și imobil.

    La Tribunalul Bihor, în primăvara lui 2025, judecătorul de drepturi și libertăți este Nicolae Liposchi. Procurorul care formulează cererile de mandate — interceptări, percheziții, arestări — în dosarele penale majore ale județului, inclusiv în dosarele fraților Micula și ale fiului lui Viorel Micula, este Cristian Ardelean.

    Ardelean formulează cererea. Liposchi o semnează sau o respinge. Fiecare decizie individuală e motivată tehnico-juridic și poate fi atacată separat. Efectul agregat al tuturor deciziilor, nu lasă nicio urmă contestabilă. Nu există o dovadă a înțelegerii. Există doar o secvență de decizii.

    Fără mandat, ești orb. Iar cel care dă mandatele știe asta.

    file 69b41bf63d6586.19140703

            

    Cristian Ardelean

    Dosarele fraților Micula — deschise in rem în 2018, și care nu ajunseseră încă in personam în 2026— stau pe masa lui Ardelean. Dosarele lui Victor Micula junior, fiul lui Viorel, se află și ele pe aceeași masă. Victor junior e în Elveția invocând motive medicale, în timp ce pe Instagram postează elicopterul și ceasul de 100.000 de euro. Unul din dosarele lui s-a prescris deja, pe 31 mai 2024 — cel în care era acuzat că participase la o percheziție îmbrăcat în uniformă de polițist.

    Prescrierile nu sunt accidente. Sunt rezultatul unei aritmetici simple: timp trecut minus acțiune = prescripție. Dacă dosarul nu avansează, dacă interceptările nu sunt autorizate, dacă perchezițiile nu se fac, dacă inculpatul rămâne în Elveția fără mandat european de arestare — ceasul continuă să ticăie. Până când se oprește.

     

    Cine e Liposchi și cum a ajuns aici

    Aprilie 2022. Nicolae Liposchi sosește la Judecătoria Beiuș prin detașare din Judecătoria Brad. Momentul nu e neutru: pe rolul instanței se aflau deja mai multe dosare privind executarea silită a creanțelor statului față de frații Micula — 395 de milioane de euro pe care AJFP Bihor nu reușise să-i execute în doisprezece ani.

    În șapte luni, trei judecători ai Judecătoriei Beiuș — Emilia Elena Prahanca, Raluca-Meda Baciu și Liposchi — admit succesiv cererile de suspendare a executării silite formulate de familia Micula. Executarea este suspendată. Statul nu poate recupera nimic.

    Ministerul Finanțelor sesizează Inspecția Judiciară. Ancheta durează un an. Inspecția constată că judecătorii au nesocotit din culpă norme de drept procesual, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție. Dosarul ajunge la CSM. Noiembrie 2023: toți trei sunt declarați nevinovați. Liposchi cere transfer. I se refuză. Маrtie 2025: promovat la Tribunalul Bihor. Aceeași lună: desemnat președinte al Secției Penale.

    „evident favorizat, împiedicând recuperarea a 395 de milioane de euro” — Ministerul Finanțelor Publice, sesizare Inspecția Judiciară, 2023

    Traiectoria lui Liposchi poate fi citită în două feluri. Prima lectură: un judecător nevinovat, declarat astfel de forul disciplinar competent, care și-a continuat cariera normal și a fost promovat pe merit. A doua lectură: un judecător care a trecut prin filtrul unui mecanism de selecție nescris — a supraviețuit anchetei, a dovedit că poate să nu acționeze atunci când trebuie, și a primit funcția care îi permite să nu acționeze și mai eficient.

    Ambele lecturi sunt posibile din punct de vedere juridic. Numai una dintre ele este compatibilă cu cronologia.

     

     Cine e Ardelean și de unde vine

    Cristian Ardelean a lucrat la DNA Oradea între 2014 și 2019. Acolo, împreună cu Ciprian Man — șeful serviciului, promovat de Kovesi la 33 de ani, cel mai tânăr șef de serviciu teritorial DNA din istoria instituției — a construit dosare penale după o metodologie pe care înregistrările interne o documentează cu precizie dezarmantă.

    Metodologia: declarații redactate de procuror și semnate de denunțători. Teste poligraf cu rezultate prestabilite — martorii erau informați că va ieși cum trebuie. Falsificarea declarațiilor — două versiuni ale aceluiași martor pentru același interval orar. Șantajarea celor cu suspendări, cu amenințarea revocării. Rechizitorii trimise în penitenciar la martori înainte de audieri, pentru calibrarea declarațiilor. Supravegherea judecătorilor cu soluții nefavorabile. Și, deasupra tuturor, ceea ce Man numea el însuși circuitul apei în natură — fluxul informațional între SRI, poliție și procuratură care transforma informații extrajudiciare în probe penale.

    Bilanțul: 53 de achitări la DNA Oradea într-un singur an – 2018. O rată de achitare de 27% — de patru ori media națională. Două controale ale DNA central cu constatări grave. Nicio acțiune disciplinară.

    Înregistrarea care a schimbat lucrurile a venit din interior, în ianuarie 2018: procurorii discutau cum să îi sperie pe judecătorii cu soluții nefavorabile. Man a spus textual că o să mai intre frica în ei. Înregistrarea a fost publicată de avocatul Răzvan Doseanu. Doseanu apăra — și apără în continuare — interesele lui Victor Micula junior, fiul miliardarului. Publicarea a fost un act care a servit simultan mai multor interese. Man a fost revocat. Ardelean, suspendat. Surducan, ofițerul de poliție judiciară, a fost revocat pe 25 ianuarie 2019 și pensionat opt zile mai târziu.

    Cinci ani mai târziu, Ardelean este șeful Secției de Urmărire Penală a Parchetului Tribunalului Bihor. Instrumentează dosarele aceleiași familii pe care DNA Oradea, pe vremea lui Man, nu o atinsese niciodată. Iar avocatul Doseanu, cel care publicase înregistrarea ce îl îndepărtase pe Ardelean din DNA, apără acum interesele aceleași familii pe care Ardelean o anchetează.

    Doseanu l-a scos pe Ardelean din DNA. Acum Ardelean anchetează clientul lui Doseanu. Sistemul are umor.

    file 69b41c4b78dbe6.65405111

        Man Ciprian(stanga).   Cristian Ardelean (dreapta)

     Crina Muntean: femeia cu dulapul

    Înainte ca Liposchi să devină judecătorul de drepturi și libertăți care semnează actele lui Ardelean, a existat o altă combinație la Tribunalul Bihor. Între 2009 și 2018, funcția de judecător de drepturi și libertăți a aparținut, în mare parte, judecătoarei Crina Muntean — președinte al Secției Penale a Tribunalului Bihor între 2009 și 2014, ulterior vicepreședinte al instanței.

    Inspecția Judiciară a descoperit în 2019 că toate dosarele cu mandate de supraveghere tehnică înregistrate la Tribunalul Bihor în perioada 2014-2016 nu aveau filele numerotate și cusute. Condiție elementară pentru securitatea unui dosar confidențial — fiecare pagină trebuie numerotată și cusută pentru a preveni adăugarea, eliminarea sau înlocuirea de documente. Nimeni nu respectase această regulă. Motivul: dosarele cu mandatele de interceptare nu se aflau la grefă. Se aflau în dulapul din biroul judecătoarei Muntean. La care grefierul nu mai avusese acces.

    Traducerea practică: toate autorizațiile de supraveghere tehnică ale magistraților din Bihor, din acei doi ani, se aflau fizic, nesecurizate, în custodia exclusivă a unui singur judecător. Inspecția a reținut că situația denotăo tendință de a monopoliza, de pe o poziție de forță, activitatea judecătorului de drepturi și libertăți.

    Un detaliu pe care presa locală nu l-a omis: Crina Muntean era, în aceeași perioadă, partenera de viață a lui Ciprian Man — procurorul șef DNA Oradea care solicita o bună parte din mandatele respective. Procurorul care instrumenta dosarele de supraveghere a judecătorilor cu soluții nefavorabile. Dosarele care stăteau în dulapul partenerei lui.

    Cine a sesizat Inspecția Judiciară? Avocatul Răzvan Doseanu — același care publicase înregistrarea ce îl costase pe Man funcția, același care apăra interesele lui Victor Micula junior. Inspecția a deschis cercetare. CSM a sancționat-o pe Muntean cu suspendare șase luni. Ulterior a primit calitatea de suspect într-un dosar instrumentat de Secția Specială — structura creată de PSD special pentru a ancheta magistrați incomozi.

    Muntean a supraviețuit. A continuat să judece. A semnat, în decembrie 2025, scrisoarea publică a magistraților în apărarea statului de drept — alături de Kovesi, Man și Ardelean. Înainte de asta, în august 2019, dăduse un interviu Newsweek România în care descrisese în detaliu rețelele de interese din justiția bihoreană — avocați, judecători, oameni de afaceri, persoane din instituțiile publice. Pentru acel interviu, CSM o sancționase cu suspendarea.

    „S-au reactivat rețele de interese în justiția locală” — Crina Muntean, judecătoare Tribunalul Bihor — Newsweek România, august 2019

    Muntean a descris sistemul din interior, cu precizie. A fost pedepsită pentru că l-a descris. Sistemul a continuat.

    file 69b41ddf7c3e29.51965008

      Crina Muntean

     Kovesi și Man: complicitatea tăcerii

    Laura Codruța Kovesi a condus DNA cinci ani — din 2013 până în 2018. Man a condus DNA Oradea în tot acest interval. Kovesi l-a promovat personal la 33 de ani. Man participa la ședințele colegiului de conducere al DNA central.

    Semnalele de alarmă nu au lipsit. Rata de achitare la Oradea era patologic de mare cu ani înainte de explozia publică. Emailurile dintre consiliera Kovesi, Dana Titian — descrisă în presă drept creierul ei — și Ardelean, pe tema dosarelor judecătoarelor din Bihor, existau. Inspecția Judiciară constase că Titian efectua controale ilegale, rezervate prin lege exclusiv procurorilor. Kovesi și Titian refuzaseră să prezinte dosarele inspectorilor. Două controale DNA central la Oradea, în 2018, consemnaseră grave probleme.

    Nicio acțiune. Nicio explicație publică. Revocarea lui Man a venit abia după ce înregistrarea devenise virală — când tăcerea nu mai era posibilă.

    Pe 12 decembrie 2025, Kovesi a semnat prima pe lista de semnatari ai scrisorii publice a magistraților în apărarea statului de drept. Man a semnat la poziția 28, de la Parchetul Militar Cluj — unde activase discret din 2019. Ardelean la poziția 26, de la Parchetul Tribunalului Bihor. Crina Muntean câteva rânduri mai jos.

    Scrisoarea cerea independența justiției. Niciun semnatar nu și-a explicat public rolul în ce s-a întâmplat la Oradea între 2014 și 2019.

     

     

    file 69b4204438e788.76067444                            

     Voineag: omul care trebuia să urce

    Marius Voineag a ajuns la conducerea PICCJ în 2021, adus de Bogdan Licu — un om cu legături puternice la SRI, care ulterior a ajuns judecător la Curtea Constituțională. Voineag picase de două ori examenul de grad profesional, în 2018 și 2019, înainte de a conduce cea mai mare structură de parchet din România.

    Dosarul lui de decizii e consistent. A decis neatacarea recursului în cazul Ardelean — decizie care a permis statului să plătească retroactiv cinci ani de salarii unui procuror suspendat pentru fabricarea dosarelor. A blocat investigația plagiat Ciucă, a clasat-o pe prescripție, iar trei luni mai târziu a fost propus șef DNA de chiar guvernul Ciucă. A eliminat procurorul care era pe punctul să îl declare suspect pe șeful ASF — șeful ASF a fost clasat, apoi numit director al serviciului secret de informații ORNISS. Sora lui Voineag lucra la ASF, angajată fără concurs.

    A cumpărat trei apartamente de la o firmă al cărei patron este cumnatul său. Vecinii: un judecător al cărui dosar fusese clasat cu patru zile înainte să fie numit vicepreședinte al Curții de Conturi, avocatul firmei constructoare și notara firmei constructoare. A emis o directivă prin care procurorii trebuiau să raporteze prealabil actele de urmărire penală șefului DNA. A cauzat exodul a douăzeci de procurori.

    Pe 2 martie 2026, ministrul PSD al Justiției l-a propus adjunct al Procurorului General — singurul candidat. Avizul CSM era în curs. Decizia aparținea președintelui Nicușor Dan.

    Un om care picase de două ori examenul pentru grad profesional era pe cale să devină numărul doi din parchetul român.

     

    file 69b4206e39acb3.50320183

        Voineag Marius

     Ioan Mihaiu: șaisprezece ani de nemișcare

    Ioan Mihaiu a condus fiscul bihorean șaisprezece ani — din 2009 până în decembrie 2025 când a fost ,, detașat ” la București. Economist din Blaj, repartizat în Bihor după facultate în 1989, crescut în sistemul fiscal local. Șapte ani șef al Gărzii Financiare Bihor, opt ani director DGFP/AJFP Bihor. La mijloc, doi ani și jumătate prefect al județului, numit de PSD în 2017.

    Pe toată această perioadă, datoria fraților Micula față de stat — 220 de milioane de euro inițial, 395 de milioane cu dobânzi — nu a fost executată silit. Dosarul penal deschis in rem în 2018 de IPJ Bihor a rămas in rem — Mihaiu Ioan a blocat furnizarea materialelor necesare pentru trecerea la urmărire penală in personam. Măsurile asiguratorii nu au fost instituite.

    Frații Micula, în schimb, au acționat. În 2019, au pus sechestru pe conturile Romatsa, Nuclearelectrica și Conpet — trei companii de stat. Guvernul Orban, în decembrie 2019, a plătit integral din Fondul de Rezervă: 395 de milioane de euro. Cel mai mare transfer de bani publici către o familie privată din istoria postdecembristă a României, realizat pentru a ridica un sechestru pus de aceeași familie care datora acei bani.

    Abia în martie 2025 — la șaisprezece ani după ce Mihaiu preluase fiscul și după ce Operațiunea Jupiter a Parchetului General declanșase percheziții la sediile grupului — AJFP Bihor a emis dispoziții de instituire a măsurilor asigurătorii cu erori intentionate orchestrate de Mihaiu Ioan, care sa garanteze pierderea litigiului de catre stat in favoarea Fratilor Micula . Suma din act nu corespundea. Data emiterii fusese corectată ulterior. Titlul creanței fusese modificat. Curtea de Apel Oradea a anulat. ÎCCJ a respins recursul în decembrie 2025. Pierdere prin erori procedurale intentionate : 260 de milioane de euro.

    Ultimul act semnat de Mihaiu înainte de detașarea la București a fost numirea la conducerea Unității Fiscale Orășenești Beiuș a unei persoane pe nume Adina Micula. Exact unitatea care gestionează creanțele familiei Micula la nivel local. Persoana a stat câteva săptămâni, a fost înlocuită. Mihaiu a plecat la Sectorul 1.

    Fiul lui, Mihai Mihaiu, ,,s-a angajat” în administrația publică în iulie 2018 — când tatăl era prefect. ,, A câștigat “ un concurs la Primăria Sânmartin. S-a transferat ulterior la ANAF. Lucrează la Executări Silite.

    file 69b4210fc323f2.34269774

        Ioan Mihaiu

    Haniș și percheziția cu zero arme

    Alin Haniș este șeful IPJ Bihor din mai 2018. Este cumnatul lui Sere Cornel, omul de încredere al lui Viorel Micula de peste douăzeci de ani. Mergea la vânătoare cu Ioan Mang, liderul PSD Bihor — nașul lui Victor Micula junior.

    În 2019, IPJ Bihor a efectuat o percheziție la reședința lui Victor Micula junior în căutarea armelor ilegale. Haniș a participat personal. Nu s-a găsit nicio armă. Câteva luni mai târziu, DGA a percheziționat aceeași reședință. S-au găsit optsprezece infracțiuni privind armele ilegale.

    Rechizitoriul consemnează și altceva: Victor Micula junior, oprit de mascați pe o stradă din Oradea, l-a sunat imediat pe Haniș și l-a întrebat ce caută mascații tăi cu mine. Haniș l-a sunat înapoi. Echipajul de poliție rutieră sosit nu a dat nicio sancțiune. Nu a întocmit nicio fișă de eveniment. Contactat de G4media, Haniș a închis telefonul.

    Liviu Popa, predecesorul lui Haniș la IPJ Bihor și ulterior șef IGPR, a fost trimis în judecată de DNA Oradea — dosar instrumentat de Man și Ardelean. Achitat definitiv, după ce SIIJ nu a mai formulat recurs. Ovidiu Galea, anchetat în același dosar, de asemenea achitat, a fost declarat de CNSAS ofițer al Securității politice. Soția lui, Irina Galea, este avocatul firmelor din grupul European Drinks — holdingul fraților Micula.

    file 69b4214335ce85.34127470

       Alin Hanis

     Ce a rămas

    Primăvara lui 2026. Liposchi semnează actele lui Ardelean. Ardelean instrumentează dosarele Micula. Victor Micula junior e în Elveția. Haniș conduce IPJ Bihor. Mang conduce PSD Bihor. Voineag e candidat la adjunct de Procuror General. Kovesi e procuror-șef European.

    Ioan Mihaiu e la Sectorul 1. Fiul lui e la Executări Silite. AJFP Bihor are un nou director fără simpatii politice cunoscute. La Beiuș, după Adina Micula, a venit Bogdan Bocșa.

    Operațiunea Jupiter — percheziții la sediile European Drinks în noiembrie 2025 — e în desfășurare la Parchetul General. Dosarul principal al fraților Micula e în urmărire penală. Procesul lui Victor Micula junior pentru arme merge înainte cu amânări. Un alt dosar s-a prescris deja.

    Între timp, seria de articole despre justiția bihoreană scrisă de Valer Marian — achitat definitiv după nouăsprezece ani de la dosarul instrumentat de Ardelean în DNA — continuă. Sorin Roșca Stănescu a publicat în aprilie 2025 o investigație despre ce el numea mafia în robe. Lista bihoreană e mai lungă decât apare în aceste pagini.

    Sistemul nu cere oameni care să facă lucruri rele, ci oameni care să nu facă nimic. Oameni care să știe când să semneze și când să nu semneze. Când să autorizeze și când să amâne. Când să deschidă un dosar și când să îl lase in rem. E un sistem construit nu pe acte, ci pe omisiuni. Omisiunile nu se judecă.

    Sistemul nu cere oameni care să facă lucruri rele. Cere oameni care să nu facă nimic.

     

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr WhatsApp Email
    Previous ArticleMinistrul Transporturilor, convorbiri cu ambasadorul SUA despre Portul Constanţa: Este un pilon în…
    Next Article Elevii din școlile afectate de boicotul simulării Evaluării Naționale pot susține examenele în altă…
    N Gabriela

    Related Posts

    Tragedie în Iași: doi copii și un tânăr de 21 de ani au murit într-un accident cu TIR

    septembrie 23, 2026

    Schimbări majore în haitele de lupi din Carpații Meridionali

    septembrie 23, 2026

    BeHealthy Festival, la Biblioteca Națională: „Pleci cu o altă stare de bine”

    septembrie 23, 2026

    Teatrul caută familia unui actor mort vineri; după apel, o rudă s-a prezentat

    septembrie 23, 2026

    Comments are closed.

    Our Picks
    • Politica
    • Sanatate
    • Sport
    • Stiri internationale
    • Advertoriale
    • Anunțuri comerciale
    • Editoriale
    • Social
    • Politica de Confidentialitate
    • Termeni și Condiții
    • Politica Cookies
    • Contact
    • Facebook

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.

    Sign In or Register

    Welcome Back!

    Login to your account below.

    Lost password?