Un sistem spitalicesc în colaps: moștenirea tragediei Colectiv
La mai bine de un deceniu de la tragedia care a zguduit România, incapacitatea statului de a construi centre pentru marii arși rămâne o pată rușinoasă pe obrazul unei națiuni care pretinde că învață din greșeli. Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010, a lansat o critică dură la adresa autorităților, subliniind că lipsa infrastructurii medicale continuă să ucidă. Este o realitate amară, o dovadă a nepăsării și incompetenței care au devenit sinonime cu gestionarea crizelor în România.
Procurorii și tăcerea complice
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de a retrimite dosarul Colectiv 2 la Parchetul General scoate la lumină o altă dimensiune a eșecului instituțional: inacțiunea procurorilor. Eugen Iancu a acuzat direct Parchetul General de complicitate prin inacțiune, menționând că dosarul a fost ținut în sertar timp de nouă ani. În loc să fie de partea vieții și a legii, aceștia au preferat să protejeze interese obscure, sacrificând adevărul și dreptatea pe altarul indiferenței.
Infecțiile nosocomiale: un secret murdar
Un alt aspect revoltător este legat de infecțiile nosocomiale, un subiect tabu în spitalele românești. Eugen Iancu a evidențiat faptul că răniții de la Colectiv au fost internați în condiții insalubre, expuși unor riscuri mortale. Medicamentația preventivă cu antibiotice puternice, aplicată încă de la internare, trădează cunoașterea pericolului de către specialiști. Și totuși, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru acest genocid tăcut.
Centrele pentru marii arși: o promisiune goală
La 11 ani de la tragedie, Ministerul Sănătății continuă să ofere scuze penibile pentru lipsa centrelor dedicate marilor arși. Proiectele promise sunt într-un stadiu jalnic de realizare, variind între 20% și 60%. Este o insultă la adresa memoriei victimelor și a familiilor lor, o dovadă clară a incapacității cronice de a prioritiza viețile cetățenilor.
Un stat care refuză să învețe
Tragedia de la Colectiv a fost un moment de cotitură, dar lecțiile nu au fost învățate. Eugen Iancu a subliniat că, deși mecanismul de întrajutorare european ar fi putut salva vieți, acesta a fost respins cu o aroganță criminală. În loc să recunoască limitele sistemului, autoritățile au preferat să perpetueze o minciună toxică: „avem de toate”.
Concluzia amară
Într-o țară în care viața pare să aibă o valoare negociabilă, tragedia Colectiv rămâne un simbol al eșecului sistemic. Lipsa de responsabilitate, corupția și nepăsarea continuă să fie normele care guvernează un sistem spitalicesc în colaps. În timp ce autoritățile își pasează responsabilitatea, viețile continuă să fie pierdute, iar adevărul rămâne îngropat sub straturi de indiferență și complicitate.