Proiect legislativ: Șoferii prinși pe contrasens ar putea rămâne fără permis timp de trei ani
Un proiect legislativ înregistrat la Senat pe 23 septembrie propune înăsprirea semnificativă a sancțiunilor pentru șoferii care circulă pe contrasens pe autostrăzi și drumuri expres. Potrivit inițiativei, aceștia ar putea rămâne fără permis de conducere și nu s-ar mai putea prezenta la un nou examen pentru obținerea dreptului de a conduce timp de trei ani.
În prezent, Codul rutier prevede pentru circulația pe contrasens pe autostrăzi și drumuri expres o amendă din clasa a IV-a de sancțiuni și suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
Conform proiectului, sancțiunea ar urma să fie modificată astfel încât fapta să fie pedepsită cu amenda prevăzută în clasa a IV-a și cu anularea permisului de conducere, ca sancțiune contravențională complementară. De asemenea, șoferul sancționat nu s-ar mai putea prezenta la un nou examen pentru obținerea permisului timp de trei ani de la data rămânerii definitive a sancțiunii.
Inițiativa prevede și modificarea articolului 114 din OUG nr. 195/2002, astfel încât permisul de conducere să fie anulat în cazul în care titularul acestuia a fost sancționat contravențional pentru circulația pe contrasens pe autostradă sau drum expres, în condițiile noii reglementări.
Inițiatorii invocă numărul tot mai mare de incidente
În expunerea de motive, inițiatorii proiectului susțin că numărul tot mai mare de incidente în care șoferii pătrund pe contrasens pe autostrăzi și drumuri expres indică faptul că sancțiunile actuale nu au un efect suficient de descurajant.
Aceștia atrag atenția asupra vitezei ridicate de deplasare specifice acestor categorii de drumuri și susțin că, în cazul unei coliziuni frontale, consecințele pot fi deosebit de grave.
„Din perspectiva dreptului la viață și la siguranță pe drumurile publice”, se arată în expunerea de motive, este necesară îndepărtarea din trafic a conducătorilor auto care pun în pericol direct viața celorlalți participanți la trafic prin încălcarea normelor de circulație.
Autorii propunerii consideră că anularea permisului pentru o perioadă de trei ani este proporțională cu gravitatea faptei și cu riscul generat de aceasta. Ei susțin că măsura ar putea descuraja comportamentele periculoase și ar contribui la creșterea siguranței pe infrastructura rutieră de mare viteză.
Proiectul legislativ pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost înregistrat la Senat pe 23 septembrie și urmează să parcurgă procedura legislativă.
