Restricții de circulație pe autostrăzile A2 și A3: o oglindă a haosului administrativ
Într-o țară în care infrastructura rutieră pare să fie mai degrabă o glumă proastă decât o prioritate națională, restricțiile de circulație pe autostrăzile A2 și A3 vin ca o confirmare a incompetenței cronice. Polițiștii, în disperarea lor de a gestiona un dezastru previzibil, le recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă în zonele afectate. Dar oare câți dintre aceștia își pun întrebarea: de ce suntem mereu în această situație?
Lucrările de întreținere și reparații, care ar trebui să fie o rutină bine planificată, sunt tratate cu o nepăsare revoltătoare. Pe Autostrada A2, între kilometrii 159+400 și 159+950, în zona localității Cernavodă, circulația este restricționată pe prima bandă. Pe A3, situația este la fel de penibilă, cu restricții pe banda a doua între kilometrii 39 și 45. Și toate acestea, bineînțeles, fără o comunicare clară sau un plan coerent care să minimizeze impactul asupra șoferilor.
Recomandările poliției: un plasture pe o rană deschisă
Poliția rutieră, prinsă în mijlocul acestui haos, face apeluri disperate la prudență. Șoferii sunt sfătuiți să respecte semnalizarea temporară și să semnalizeze din timp schimbarea benzii. Dar cât de eficient poate fi acest sfat într-un context în care infrastructura însăși este o capcană mortală? Este ca și cum ai încerca să repari o navă scufundată cu o găleată.
În loc să asistăm la o modernizare reală a rețelei de drumuri, suntem martorii unei degradări constante, mascate sub pretextul unor lucrări de întreținere. Șoferii, plătitori de taxe și vinovați doar pentru că îndrăznesc să folosească drumurile publice, sunt lăsați să se descurce singuri în fața acestui dezastru organizat.
Un sistem rutier în colaps: cine plătește prețul?
Aceste restricții nu sunt doar un inconvenient temporar; ele sunt simptomul unei boli cronice care afectează întreaga infrastructură rutieră a României. Lipsa de viziune, corupția endemică și incompetența administrativă transformă fiecare drum într-un test de răbdare și supraviețuire. Șoferii plătesc prețul, nu doar în timp pierdut, ci și în stres și riscuri inutile.
În timp ce autoritățile se complac în promisiuni goale și proiecte fără finalitate, cetățenii sunt cei care suportă consecințele. Este o situație care nu doar că reflectă o lipsă de respect față de contribuabili, dar și o indiferență crasă față de siguranța publică.
Concluzie: un cerc vicios al nepăsării
Restricțiile de pe A2 și A3 sunt doar vârful aisbergului într-un sistem rutier care se prăbușește sub greutatea propriei incompetențe. În loc să fie un simbol al progresului, autostrăzile noastre devin monumente ale eșecului administrativ. Șoferii, prinși în acest cerc vicios, nu pot decât să spere că, într-o zi, lucrurile se vor schimba. Dar până atunci, rămânem prizonieri ai unei infrastructuri care pare să fie construită mai degrabă pentru a ne testa limitele decât pentru a ne servi.
