Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în Codul rutier
Un proiect de lege care prevede introducerea „regulii fermoarului” în Codul rutier a primit raport favorabil în Camera Deputaților. Inițiativa legislativă modifică OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, transformând această regulă dintr-o practică de conducere defensivă într-o obligație legală. Proiectul a fost adoptat tacit la Senat în luna iunie.
Ce presupune regula fermoarului
Potrivit propunerii, regula fermoarului reprezintă manevra prin care, în condiții de trafic aglomerat, vehiculele de pe banda sau drumul prioritar permit pătrunderea alternativă și ordonată a vehiculelor provenite de pe banda sau drumul secundar, pentru fluidizarea circulației și reducerea blocajelor.
Regula se aplică atunci când circulația se desfășoară pe două sau mai multe benzi pe sens, iar una dintre acestea se închide sau este blocată din cauze precum lucrări, accidente, obstacole ori îngustarea drumului. În aceste situații, șoferii de pe banda care se termină trebuie să se integreze alternativ în fluxul de trafic de pe banda alăturată: un vehicul de pe banda care se închide intră pe banda disponibilă, urmat de un vehicul de pe banda alăturată, procedeul continuând în același mod.
Modificări aduse de comisiile din Camera Deputaților
Față de forma inițială, comisiile de specialitate din Camera Deputaților au adus o serie de amendamente care modifică situațiile în care s-ar aplica regula fermoarului.
Regula s-ar aplica și în anumite intersecții nesemaforizate din localități. Dacă pe artera principală se formează o coloană de mașini staționate sau care circulă lent, șoferii ar trebui să permită alternativ intrarea câte unui vehicul de pe drumul secundar, în lipsa semafoarelor sau a altor mijloace de dirijare a traficului.
Obligația de alternare a vehiculelor la îngustarea drumului ar fi limitată la șoselele cu două benzi pe sens. Forma inițială nu prevedea această limitare, iar amendamentul este justificat prin considerente de siguranță a circulației pe drumurile cu trei sau patru benzi pe sens.
De asemenea, sunt delimitate mai clar situațiile în care s-ar aplica regula. Obligația ar interveni atunci când circulația pe una dintre cele două benzi nu poate continua din cauza unui obstacol, a unor lucrări sau a îngustării drumului. A fost eliminată formularea generală „din orice alte motive” din varianta inițială.
Amenzile prevăzute pentru nerespectarea regulii
Conform proiectului, nerespectarea regulii fermoarului ar constitui o contravenție încadrată în clasa I de sancțiuni, amenda fiind cuprinsă între 432,50 și 648,75 de lei.
Inițiatorii justifică alegerea celei mai blânde clase de sancțiuni prin faptul că încălcarea regulii afectează în principal fluența traficului, fără să creeze un pericol major pentru siguranța rutieră. Aceștia consideră că sancțiunea ar trebui să încurajeze respectarea regulii, fără a fi disproporționată.
Argumentele inițiatorilor
În expunerea de motive, inițiatorii arată că blocarea unei benzi de circulație poate provoca ambuteiaje, în condițiile în care legislația românească nu reglementează în prezent regula fermoarului. Aceștia susțin că introducerea unei reguli clare de alternare a vehiculelor ar putea contribui la reducerea aglomerației, prevenirea accidentelor și îmbunătățirea fluenței traficului.
Potrivit documentului, regula fermoarului este deja prevăzută în legislația rutieră din Germania, Austria, Elveția, Olanda și Slovacia.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
