Profesorii și părinții, în prima linie a luptei împotriva consumului de droguri
Într-o societate care pare să se prăbușească sub greutatea propriilor neajunsuri, o inițiativă recentă a Ministerului Educației și Cercetării, condus de Daniel David, încearcă să abordeze una dintre cele mai grave probleme ale tineretului: consumul de droguri. Profesorii sunt instruiți să detecteze primele semne ale acestui flagel, iar părinții sunt implicați în același proces. Este o măsură care, deși necesară, ridică întrebări serioase despre starea generală a sistemului educațional și despre responsabilitățile pe care societatea le pasează constant altora.
Dealerii de droguri, comparați cu fast-food-urile: o ironie amară
Ministrul Educației a declarat că dealerii de droguri trebuie eliminați din proximitatea școlilor, la fel cum au fost eliminate fast-food-urile. O comparație care, deși intenționează să sublinieze gravitatea situației, trădează o superficialitate alarmantă. Dacă eliminarea fast-food-urilor a fost o măsură simbolică, lipsită de impact real asupra sănătății elevilor, ce garanții avem că această „curățenie” va funcționa în cazul dealerilor de droguri? Într-o țară în care corupția și nepăsarea sunt la ordinea zilei, astfel de promisiuni par mai degrabă o glumă proastă decât o soluție reală.
Pregătirea profesorilor: o soluție sau o povară suplimentară?
Profesorii, deja sufocați de un sistem educațional disfuncțional, sunt acum transformați în detectivi amatori. În loc să se concentreze pe educația elevilor, aceștia sunt obligați să își asume roluri pentru care nu au fost pregătiți. Este aceasta o soluție reală sau doar o altă încercare de a masca eșecurile instituțiilor responsabile? Într-o țară în care resursele pentru educație sunt insuficiente, iar salariile profesorilor sunt departe de a reflecta importanța muncii lor, această inițiativă pare mai degrabă o povară suplimentară decât un ajutor.
Absolventul ideal: o utopie în contextul actual
Daniel David a descris viziunea sa asupra absolventului ideal: un bun specialist, un bun cetățean, un protector al democrației și un om echilibrat. O viziune frumoasă, dar complet ruptă de realitate. Cum poate un sistem educațional care abia reușește să asigure alfabetizarea funcțională să producă astfel de absolvenți? Într-o țară în care analfabetismul funcțional este „de netolerat”, dar omniprezent, aceste declarații par mai degrabă un exercițiu de PR decât un angajament serios.
O problemă sistemică, nu doar individuală
Consumul de droguri în rândul tinerilor nu este doar o problemă individuală, ci un simptom al unui sistem care eșuează constant să ofere alternative sănătoase și constructive. Lipsa de oportunități, inegalitatea socială și nepăsarea autorităților creează un mediu propice pentru proliferarea acestui fenomen. În loc să abordeze cauzele profunde, măsurile propuse par să fie doar pansamente aplicate pe o rană care continuă să sângereze.
Concluzie amară: cine își asumă responsabilitatea?
În timp ce profesorii și părinții sunt transformați în soldați pe frontul luptei împotriva drogurilor, adevărata responsabilitate rămâne neasumată. Instituțiile care ar trebui să protejeze tinerii de astfel de pericole sunt fie ineficiente, fie complet absente. Într-o societate în care dealerii de droguri sunt comparați cu fast-food-urile, iar educația este tratată ca o formalitate, viitorul pare mai degrabă sumbru decât promițător.
