Senatul a adoptat reducerea avansului pentru tinerii sub 35 de ani la programul „Noua Casă”
Senatul a adoptat luni o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul „Noua casă”, în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 și 140.000 de euro. În prezent, pentru acest interval de finanțare avansul minim este de 15%.
Proiectul a fost adoptat cu 102 voturi „pentru” și o abținere și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind implementarea programului „Noua casă”. Senatul este primul for sesizat, iar Camera Deputaților este decizională.
Ce prevede actul normativ
Potrivit programului în vigoare, avansul minim este de 5% pentru finanțările de până la 70.000 de euro, echivalent în lei, și de 15% pentru cele cuprinse între 70.000 și 140.000 de euro, echivalent în lei.
Actul normativ adoptat de Senat prevede că beneficiarii care nu au împlinit vârsta de 35 de ani la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare pot opta, prin derogare, pentru un avans de minimum 5% din prețul de achiziție și în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 și 140.000 de euro.
Argumentele susținătorilor și ale criticilor
Senatorul PSD Daniela Mihai a afirmat că inițiativa sprijină accesul tinerilor la o locuință în condiții echitabile, contribuie la formarea de noi familii și la reducerea presiunii pe piața chiriilor. „Măsura are un caracter inclusiv, vizând tot mai mult categoria cu venituri stabile, dar fără capital acumulat. Este importantă facilitarea accesului la o locuință pentru tineri pe termen lung. Este esențial să creăm un mediu propice pentru dezvoltarea tinerilor noștri, astfel încât aceștia să își dorească să rămână în țară și să aibă propria locuință pentru a putea să-și întemeieze o familie”, a spus aceasta.
Senatorul AUR Cătălin Silegeanu a declarat că „orice măsură care vine în sprijinul tinerilor români alungați peste hotare de salariile mici și condițiile grele de muncă este binevenită”. El a adăugat însă că „nu mulți tineri țintesc pe locuințe de 80.000 – 100.000 euro sau chiar 140.000 euro” și că, pe viitor, va trebui luată în calcul și categoria celor mai mulți, care au nevoie de „cu totul alt sistem de creditare”.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
