Nicușor Dan, vizită oficială la Praga în aceeași zi cu votul de învestitură al Guvernului Mureșan
Președintele Nicușor Dan va efectua miercuri o vizită oficială la Praga, la invitația președintelui Republicii Cehe. Vizita are loc în aceeași zi în care Parlamentul de la București votează învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan.
Conform Administrației Prezidențiale, șeful statului român va avea întrevederi cu președintele Petr Pavel, cu prim-ministrul Andrej Babiš și cu președinții celor două camere ale Parlamentului ceh. De asemenea, agenda include o întâlnire cu membri ai comunității românești din Cehia.
Administrația Prezidențială precizează că discuțiile se vor concentra pe cooperarea româno-cehă la nivel bilateral, european și în cadrul NATO, cu accent pe asigurarea securității Europei în contextul amenințărilor generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Vor fi abordate și teme de pe agenda europeană, precum și dezvoltarea legăturilor economice și a investițiilor, inclusiv în industria de apărare.
Votul de învestitură al Guvernului Mureșan
În aceeași zi, Parlamentul României va vota învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Cabinetul propus are nevoie de susținerea a cel puțin 233 de deputați și senatori pentru a primi încrederea forului legislativ.
Premierul desemnat recunoștea încă de săptămâna trecută că, la acel moment, nu dispunea de voturile necesare pentru ca Executivul său să treacă de Parlament, dar a precizat că acest lucru nu îl determină să renunțe. Joi seară, într-o intervenție televizată, Mureșan a declarat că nu își va depune mandatul și că dorește să se ajungă la votul din Parlament.
