Întâlnire la Guvern pentru formarea noului Executiv
Premierul desemnat Siegfried Mureșan s-a întâlnit vineri la Palatul Victoria cu premierul interimar Ilie Bolojan, liderul USR Dominic Fritz și vicepremierul Tanczos Barna. După întâlnire, Mureșan a publicat pe Facebook o fotografie în care apare la birou alături de cei trei, însoțită de un mesaj despre stadiul negocierilor.
„Ne-am apucat de lucru. Vom comunica transparent la fiecare pas în cadrul acestei proceduri. În cursul zilei de astăzi vom avea o conferință de presă comună pe subiectul formării guvernului. Mulțumesc mult Partidului Național Liberal, Uniunii Salvați România și Uniunii Democrate Maghiare din România pentru colaborarea strânsă pe care o avem”, a scris Siegfried Mureșan pe rețeaua socială.
Declarații comune la Palatul Parlamentului
Siegfried Mureșan urmează să susțină vineri, la ora 13:00, declarații de presă alături de liderii PNL, USR și UDMR, la Palatul Parlamentului.
Premier desemnat fără majoritate conturată
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, la finalul unei zile de consultări cu partidele parlamentare desfășurate la Palatul Cotroceni. În declarația de presă de la Cotroceni, Nicușor Dan a precizat că nu există o majoritate parlamentară conturată pentru învestirea Guvernului Mureșan.
PNL, USR și UDMR pot aduna împreună 169 de voturi, sub pragul de 233 de voturi necesar învestirii. Fără PSD ar fi nevoie de 64 de voturi din alte grupuri parlamentare. UDMR exclude sprijinul AUR și al formațiunilor radicale, iar AUR a anunțat deja că nu îl votează pe Mureșan. În aceste condiții, PSD rămâne piesa decisivă pentru formarea majorității.
