Franța oferă României ajutor militar pentru securizarea Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că a solicitat sprijin pentru creșterea securității la Marea Neagră până la livrarea echipamentelor comandate prin programul SAFE. În urma acestei solicitări, Franța s-a oferit să sprijine România cu echipamentele necesare.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Administrația Prezidențială, șeful statului a oferit detalii despre discuția avută cu liderul francez Emmanuel Macron. „Am discutat despre situația de securitate, Ucraina și războiul hibrid, inclusiv afectarea țărilor vecine, printre care România, a existat o discuție despre evenimentele recente la Marea Neagră”, a afirmat Nicușor Dan la finalul Consiliului European.
Paralela cu incidentele cu drone de pe Dunăre
Președintele a explicat că solicitarea adresată aliaților urmează același model ca în urmă cu aproape un an, când au existat probleme la granița pe Dunăre cu drone deviate dinspre Ucraina. „Am solicitat ajutor până când echipamentele pe care noi le-am comandat pe SAFE vor veni în România și deja am avut o discuție, sau colegii au avut o discuție cu echipa tehnică a Franței, care s-a oferit să ne ajute cu echipamentele necesare și să înțeleagă mai bine care sunt necesitățile pe care le avem la Marea Neagră”, a precizat șeful statului.
El a subliniat că echipamentele militare comandate prin SAFE vor sosi conform contractelor semnate în circa un an și jumătate până la doi ani și jumătate, motiv pentru care este nevoie de sprijin temporar din partea partenerilor. În situația similară de anul trecut, șase țări au ajutat România: Statele Unite ale Americii, Franța, Italia, Spania, Slovacia și Portugalia.
O amenințare nouă asupra navelor din apropierea țărmului
Întrebat cum se poate crește securitatea la Marea Neagră, Nicușor Dan a făcut distincția între cele două situații. „Din nou, eu cred că e important să facem paralela cu ce-a fost acum câteva luni ca drone aeriene pe Dunăre și ce se întâmplă acum cu drone aeriene și navale la Marea Neagră”, a spus el.
Președintele a arătat că actuala amenințare vizează navele care circulă în apropierea țărmului românesc, un risc care nu exista anul trecut. „Acum suntem exact în aceeași situație, o amenințare care nu exista anul trecut pe navele care circulă în apropierea țărmului nostru, aceeași solicitare la care, iată, în 24 de ore deja Franța a răspuns, pentru că avem o relație foarte bună bilaterală și sunt convins că și alți aliați vor răspunde”, a declarat șeful statului.
„România are o relație bună cu aliații”
Nicușor Dan a subliniat că astfel de provocări apar în mod constant și că România beneficiază de sprijin din partea partenerilor săi în situațiile de necesitate. „Tot timpul sunt provocări noi. Din fericire, România are o imagine bună, corectă, o relație bună, corectă cu aliații și în situațiile de necesitate avem ajutor de la ei”, a afirmat el.
Președintele a adăugat că programul SAFE, odată ce contractele vor fi finalizate, va asigura „o protecție permanentă definitivă” la Marea Neagră.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
