Luca Niculescu, despre calitatea sa de premier: „Contează mai puțin ce simt eu, contează rezultatul”
Premierul Luca Niculescu a declarat marți, într-o conferință de presă susținută la finalul primei ședințe de Guvern, că a fost desemnat de președintele României în urma unei negocieri care s-a întins pe parcursul a două săptămâni, cu toate partidele politice. Declarația a venit în contextul în care a fost întrebat dacă este un premier „de paravan” pentru PSD.
Șeful Executivului a explicat că și-ar fi dorit o coaliție mai largă la guvernare și a subliniat că va colabora cât mai bine cu Partidul Social Democrat, dar și cu membrii Guvernului care nu fac parte din niciun partid.
„Sunt un premier care a fost desemnat de președintele României, care a negociat timp de două săptămâni cu toate partidele politice. După cum spuneam, Partidul Social Democrat este cel care a acceptat să intre la guvernare. Mi-ar fi plăcut ca această coaliție să fie mai largă. În același timp, mă bucur de faptul că am avut un vot substanțial în Parlament. Voi avea o colaborare, o conlucrare cât mai bună cu Partidul Social Democrat, pentru că este un partid aflat la guvernare. De asemenea, voi discuta cu toți colegii care sunt în acest Guvern și care nu sunt membri de partid”, a afirmat Luca Niculescu.
Premierul spune că președintele i-a oferit mai multe opțiuni după trei tentative eșuate
Întrebat cum se simte într-un guvern alături de PSD, Luca Niculescu a precizat că președintele i-a oferit mai multe opțiuni pentru formarea Guvernului, după trei tentative eșuate de constituire a unei majorități.
Premierul a subliniat că PSD a fost partidul care și-a asumat guvernarea și le-a mulțumit celorlalte formațiuni politice care au votat pentru învestirea Executivului în Parlament, deși au decis să nu intre la guvernare.
„Contează mai puțin ce simt eu, contează rezultatul. Rezultatul este că, după șase luni de criză, avem guvern cu puteri depline. Partidul Social Democrat este partidul care și-a asumat guvernarea. Invitația fusese făcută și către alte partide, alte partide care au decis să nu intre la guvernare, dar unele dintre ele au susținut învestirea acestui guvern în Parlament și pentru aceasta vreau să le mulțumesc, pentru că ne permite să avem un guvern și, după cum spuneam, sentimentele mele contează cel mai puțin, ceea ce contează este să avem un guvern care să funcționeze”, a mai declarat premierul.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
