Fritz: „411 oameni făcuţi să dispară din Bihor. Unde sunt azi? Le merge mai bine?”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a făcut declarații puternice cu privire la soarta a 411 persoane relocate din zona Dumbrava, Bihor, subliniind că statul român are o „lungă istorie” în abandonarea celor vulnerabili. Întrebarea centrală pe care o pune este unde se află acești oameni acum și dacă au parte de condiții mai bune decât cele din care au fost mutați.
Fritz își exprimă viziunea personală pe această temă, bazându-se pe experiența sa din anii 2003-2004, o perioadă în care a lucrat ca voluntar într-o casă de copii la Timișoara. După aceste experiențe, el a ajuns la concluzia că nu poate avea încredere în promisiunile făcute de stat cu privire la gestionarea vieții individului. În opinia sa, normele birocratice ajung să valorifice viețile oamenilor doar ca statistici, fără a recunoaște realitatea și nevoile acestora.
El a relatat cum, în contextul eforturilor de integrare a copiilor abandonati în familii biologice, s-au distorsionat realitățile. Fritz își amintește de întâlnirile interacțiunilor cu copiii, mulți dintre ei abandonati de părinți la naștere, și de cum aceștia erau, în cele mai multe cazuri, retrași și traumatizați. Eforturile de reintegrare în familiile biologice s-au desfășurat în condiții adesea inadecvate, lăsându-i pe copii în situații vulnerabile, iar asistența socială semblând absentă.
Un alt aspect pe care Fritz îl accentuează este că, deși copiii păreau entuziasmați la început când erau reunificați cu părinții lor biologici, multe dintre aceste familii erau dezorganizate și incapabile să ofere un mediu stabil. Aici a început adevăratul „calvar”, cum îl descrie el, pentru acești tineri care căutau sprijin și îndrumare.
Primarul subliniază că problemele nu s-au oprit după reunificare, iar abuzurile și neglijențele au fost o constantă în viața multora dintre acești copii, care s-au văzut obligați să facă față traumei de a fi abandonați nu o dată, ci de două ori — atât de părinți, cât și de stat. Cu explicații emoționante, Fritz detaliază cum copiii nu aveau cuvinte să își exprime frica și sărăcia extremă, iar unii dintre ei au fost nevoiți să ceară ajutor autorităților în încercarea de a scăpa din situații dificile, adesea întâmpinând represalii severe.
În final, Fritz se întreabă dacă ar fi putut face mai mult pentru aceste vieți afectate. După ani de zile, el se confruntă cu amintirile acestor tineri și speră că societatea va lua măsuri concrete pentru a restitui demnitatea și siguranța celor vulnerabili, spunând că toți merită o viață mai bună.
