Crin Antonescu și războiul împotriva pensiilor speciale
Într-un gest care ar trebui să zguduie din temelii structurile privilegiate ale sistemului, Crin Antonescu, candidatul la prezidențiale, a cerut Coaliției PSD-PNL-UDMR să elimine pensiile speciale ale magistraților. Această inițiativă, de mult așteptată, vine într-un moment critic, când România riscă să piardă 230 de milioane de euro din PNRR din cauza tergiversărilor legislative. Este o mișcare care, deși necesară, expune ipocrizia și rezistența la schimbare a unui sistem care se agață cu disperare de privilegii.
Antonescu a declarat ferm că aceste pensii speciale reprezintă o insultă la adresa principiului echității. Într-o țară în care majoritatea cetățenilor se confruntă cu dificultăți financiare, existența unor astfel de beneficii pentru o elită restrânsă este o palmă dată demnității publice. Liderii coaliției au acceptat propunerea, iar un proiect de lege va fi depus în Parlament. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece: câte astfel de inițiative au fost îngropate în trecut sub pretextul „neconstituționalității”?
Un sistem blocat de interese și incompetență
România se află într-o situație rușinoasă, cu fonduri europene blocate din cauza incapacității de a îndeplini jaloanele impuse. Ministrul Fondurilor Europene a avertizat că miliarde de euro sunt în pericol, iar această criză este rezultatul direct al unui sistem care refuză să se reformeze. Pensiile speciale ale magistraților sunt doar vârful aisbergului. În spatele lor se ascunde o rețea de interese obscure, protejată de decenii de complicitate politică și juridică.
Antonescu a subliniat că legea propusă va respecta principiile de constituționalitate, dar să fim sinceri: câte legi similare au fost respinse de CCR? Este greu să nu observăm cum această instituție, care ar trebui să fie un bastion al justiției, a devenit un scut pentru privilegii. Magistrații, care ar trebui să fie gardienii legii, se bucură de beneficii care sfidează orice logică morală.
Un pas spre normalitate sau o altă promisiune goală?
Propunerea lui Antonescu include și creșterea vârstei de pensionare pentru magistrați la 65 de ani, aliniindu-i cu restul cetățenilor. Este un pas spre normalitate, dar întrebarea rămâne: va fi această lege implementată sau va deveni doar o altă promisiune uitată? Într-un sistem în care interesele personale prevalează asupra binelui public, scepticismul este mai mult decât justificat.
România are nevoie de reforme reale, nu de gesturi simbolice. Eliminarea pensiilor speciale este un test al voinței politice și al angajamentului față de echitate. Dacă această inițiativă va eșua, va fi încă o dovadă că sistemul este incapabil să se reformeze din interior. Și atunci, ce ne rămâne? O societate captivă într-un cerc vicios al inegalității și al nepăsării.
