O propunere controversată: renunțarea la alegerea directă a președintelui
Alina Mungiu Pippidi, profesor în științe politice, a lansat o propunere care zguduie din temelii sistemul politic românesc: modificarea Constituției și eliminarea alegerii directe a președintelui. Inspirată de modelul german, această schimbare ar elimina surprizele electorale și ar orienta alegătorii către programe politice concrete, în locul unor figuri carismatice, dar lipsite de substanță.
Într-o analiză acidă, Pippidi descrie instituția președinției ca pe un „Caritas” care păcălește cetățenii, oferindu-le iluzia unei puteri supreme. În realitate, președintele are competențe limitate, fiind mai degrabă un simbol decât un actor decisiv în gestionarea problemelor esențiale ale țării. Ea subliniază că președinții României nu au utilizat nici măcar mecanismele existente, cum ar fi petițiile cetățenilor, pentru a deveni adevărați avocați ai poporului.
Un sistem semi-prezidențial ineficient și abuziv
Criticând dur sistemul semi-prezidențial actual, Pippidi atrage atenția asupra abuzurilor de putere comise de președinți precum Klaus Iohannis, Traian Băsescu și Ion Iliescu. De la blocarea formării guvernelor până la manipularea majorităților parlamentare, aceștia au demonstrat că puterea prezidențială poate fi folosită mai degrabă pentru a distruge decât pentru a construi. În acest context, ea califică sistemul drept „extrem de ineficient” și generator de conflicte politice interminabile.
De asemenea, Pippidi critică tentativa de a copia modele prezidențiale din alte țări, cum ar fi Statele Unite sau Franța. Ea evidențiază eșecurile acestor sisteme în alte regiuni, precum America Latină, unde au dus la instabilitate politică și economică. În opinia sa, nici măcar în țările de origine aceste modele nu mai funcționează optim, fiind depășite de realitățile contemporane.
Republica parlamentară: soluția salvatoare?
Propunerea sa de a adopta un sistem de republică parlamentară, similar celui german, este susținută de analize academice care demonstrează eficiența acestui model. Într-un astfel de sistem, alegătorii ar fi obligați să se concentreze pe programele politice ale partidelor, nu pe personalități individuale. Aceasta ar elimina riscul ca persoane fără experiență sau competențe să ajungă în funcții de conducere doar datorită popularității lor.
Pippidi argumentează că un astfel de sistem ar responsabiliza partidele politice și ar încuraja o guvernare mai coerentă și mai orientată spre interesele cetățenilor. Ea subliniază că alegerile ar trebui să fie despre politici și soluții, nu despre promisiuni goale și figuri populiste.
Un apel la rațiune și reformă
În concluzie, Alina Mungiu Pippidi lansează un apel ferm către clasa politică și cetățeni să reflecteze asupra limitelor și disfuncționalităților actualului sistem politic. Ea avertizează că perpetuarea acestui „Caritas” constituțional nu face decât să adâncească criza de încredere în instituțiile statului și să perpetueze haosul politic. Propunerea sa, deși controversată, deschide o dezbatere necesară despre viitorul democrației românești.
