Mineriada din 13-15 iunie 1990: o pată întunecată în istoria României
Într-un episod care sfidează orice noțiune de justiție și umanitate, Mineriada din iunie 1990 rămâne un simbol al represiunii brutale orchestrate de stat împotriva propriilor cetățeni. Ion Iliescu, fost președinte al României, și Petre Roman, fost prim-ministru, sunt acuzați de infracțiuni contra umanității, o etichetă care, deși grea, pare să nu reflecte pe deplin amploarea atrocităților comise. Într-un act de cruzime sistematică, autoritățile au orchestrat un atac generalizat asupra manifestanților din Piața Universității, soldat cu morți, violuri și mii de victime traumatizate fizic și psihic.
Un plan diabolic: represiunea ca politică de stat
Potrivit probelor administrate, liderii politici de atunci au conceput și implementat un plan represiv menit să reducă la tăcere orice formă de opoziție. Sub pretextul restabilirii ordinii, forțele de ordine, alături de peste zece mii de mineri și muncitori, au fost mobilizate pentru a înăbuși protestele. Rezultatul? Patru persoane ucise prin împușcare, două victime ale violurilor și peste 1300 de oameni răniți. Mai mult, peste 1200 de persoane au fost private ilegal de libertate, fiind supuse unor tratamente degradante și inumane.
Manipulare și violență: un atac asupra democrației
Manifestația din Piața Universității, începută în aprilie 1990, reprezenta o chemare la democrație și o ruptură de trecutul comunist. Cu toate acestea, liderii statului au răspuns cu o violență disproporționată, transformând minerii în instrumente ale represiunii. Aceștia au devastat sediile partidelor politice de opoziție, locuințele liderilor și publicațiile independente, într-un spectacol grotesc de intimidare și distrugere. În loc să protejeze cetățenii, statul a devenit agresorul lor principal.
Privare de libertate și tratamente inumane
Persoanele reținute au fost duse în unități militare și alte locații improprii, unde au fost supuse unor condiții de detenție degradante. Femei, bărbați, minori și bătrâni au fost ținuți în garaje, fără acces la asistență medicală sau contact cu exteriorul. Unele victime au fost supuse simulării execuțiilor colective sau gazării, într-un spectacol de cruzime care sfidează orice normă de civilizație.
Un proces al uitării și al complicității
Deși anchetele au fost reluate, justiția pare să se miște cu o lentoare exasperantă. În 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat probele strânse anterior, obligând Parchetul să reia investigațiile. Ion Iliescu, simbol al acestei tragedii, a refuzat constant să fie audiat, perpetuând o tăcere complice care insultă memoria victimelor. Petre Roman, de asemenea acuzat, a calificat acuzațiile drept „profund nedrepte”, aruncând vina pe fosta Securitate.
Un apel la memorie colectivă
Mineriada din 1990 nu este doar o pagină întunecată a istoriei, ci și un avertisment despre pericolele puterii necontrolate și ale complicității instituționale. Fără o justiție reală și o asumare a responsabilității, rănile acestei tragedii vor continua să sângereze, iar lecțiile ei riscă să fie uitate. Este datoria noastră, ca societate, să nu permitem ca astfel de atrocități să fie îngropate sub praful uitării.
