Fostul judecător Toni Neacșu acuză Guvernul că a mințit CEDO în procesul cu magistrații: „Este absolut scandalos”
Fostul judecător Toni Neacșu acuză Guvernul României că a furnizat Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) informații false privind restanțele salariale ale bugetarilor. Potrivit acestuia, în documentele oficiale transmise instanței europene, suma plătită de stat în baza hotărârilor judecătorești pentru personalul bugetar, cu excepția magistraților, ar fi fost prezentată ca 73 de milioane de euro pentru o perioadă de 20 de ani, în timp ce datele oficiale ale statului român indică o sumă de aproximativ 29 de ori mai mare.
„Guvernul României, prin intermediul agentului guvernamental, pentru că așa se trimit documentele în dosarele acestea de la CEDO, a mințit efectiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a indus-o în eroare într-o manieră pe care oricine o poate considera absolut scandaloasă”, a declarat Toni Neacșu.
El a explicat că diferența dintre realitate și cifrele comunicate oficial este uriașă. „Guvernul României a comunicat Curții Europene a Drepturilor Omului, oficial, că, pe o perioadă de 20 de ani, drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești pentru personalul bugetar, mai puțin judecătorii și procurorii, au costat statul român suma de 73 de milioane de euro, ceea ce înseamnă vreo 360 de milioane de lei”, a spus fostul judecător.
Potrivit acestuia, suma reală plătită de statul român în ultimii 20 de ani se ridică la aproximativ 23,15 miliarde de lei, sumă care rezultă din evidențele oficiale ale statului, inclusiv din rapoartele anuale ale Consiliului Fiscal. „Numai anul acesta, statul român a plătit titluri executorii privind personalul bugetar sume mai mari decât acele 360 de milioane despre care au spus ei”, a adăugat Neacșu.
Fostul judecător a subliniat că statul are obligația de loialitate în informațiile pe care le oferă CEDO. „Există anumite obligații pe care le avem față de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar cea mai importantă este aceea de loialitate în informațiile pe care le oferim ca stat. Dacă nu facem lucrul ăsta, ne pierdem efectiv credibilitatea în fața unei instituții judiciare europene”, a afirmat el.
Întrebat ce ar păți oricine altcineva care ar minți o instanță, Toni Neacșu a răspuns că „multe”, precizând însă că statul român în sine nu răspunde penal. „Statul, ca atare, nu săvârșește infracțiuni. Numai persoanele care lucrează pentru statul român săvârșesc infracțiuni”, a explicat el.
Fostul judecător a arătat că informațiile au fost strânse formal de la mai multe ministere și centralizate de agentul guvernamental, însă consideră că datele au fost furnizate cu intenție în mod greșit. „Sunt absolut convins că nimeni nu putea confunda aceste cifre. Important este cine a instigat, pentru că acele informații sunt strânse, din punct de vedere formal, de la mai multe ministere din România, sunt centralizate de agentul guvernamental. Dar cineva a cerut acest rezultat”, a declarat Toni Neacșu.
Purtătorul de cuvânt al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Victor Alistar, a confirmat că situația este „mai mult decât o simplă eroare” și că aceasta se aliniază cu campania internă de stigmatizare, de data aceasta în relațiile cu jurisdicțiile internaționale. Potrivit acestuia, datele oficiale arată că hotărârile judecătorești privind drepturile salariale au vizat magistrații într-o proporție foarte mică, respectiv aproximativ 6.000 de situații din 402.000 de persoane.
„Este evident că aceste informații false, care nu corespund realității și care au fost utilizate în campania de propagandă, de stigmatizare socioprofesională în plan intern, au fost ulterior utilizate în corespondență și în informarea unor instanțe internaționale. Este foarte grav să dezinformezi în corespondența cu instanțele naționale și internaționale atunci când vorbim de date oficiale”, a spus Victor Alistar.
El a mai precizat că agentul guvernamental a solicitat date de la Înalta Curte, acestea fiind transmise, iar ulterior a cerut alte informații, pentru că probabil nu i-au plăcut cele primite. „I-am indicat sumele care sunt necesare din raportul de activitate al instanței supreme, ca ordonator de credite pentru toate instanțele, care se află și pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție”, a adăugat Alistar.
Potrivit informațiilor prezentate public de Toni Neacșu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reprodus în documentele sale ceea ce Guvernul României i-a transmis, respectiv că în perioada 2006–2025 statul ar fi plătit aproximativ 73.234.680 de euro tuturor bugetarilor, cu excepția magistraților, în temeiul hotărârilor judecătorești.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
