Ordin de protecție pentru un medic din Borșa, după un conflict în secția ATI
Un conflict între doi medici din secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Recuperare Borșa, județul Maramureș, s-a încheiat cu emiterea unui ordin de protecție. Tribunalul Maramureș a decis, pe 3 noiembrie, că medicul coordonator al secției trebuie să păstreze o distanță de cel puțin trei metri față de o doctoriță colegă, timp de o lună. Hotărârea este definitivă.
Incidentul s-ar fi produs la începutul lunii octombrie, în timpul unei discuții în contradictoriu între medicul coordonator și mai multe asistente. La discuție a intervenit și o doctoriță din aceeași secție, iar conflictul ar fi degenerat. Femeia susține că a fost îmbrâncită de colegul său.
Prima cerere de protecție, respinsă
Doctorița a sunat la 112, iar un echipaj de poliție a ajuns la spital. În urma verificărilor, polițiștii nu au emis un ordin de protecție provizoriu și i-au recomandat femeii să se adreseze instanței. Aceasta a depus o cerere la Judecătoria Vișeu de Sus, însă solicitarea i-a fost respinsă.
Nemulțumită de decizie, doctorița a făcut apel la Tribunalul Maramureș, iar judecătorii au schimbat hotărârea primei instanțe și au dispus emiterea ordinului de protecție pentru o perioadă de o lună.
Restricțiile impuse de instanță
Potrivit hotărârii, medicul coordonator trebuie să păstreze o distanță de cel puțin trei metri atât față de doctoriță, cât și față de locuința acesteia. De asemenea, îi este interzis să o contacteze telefonic, prin mesaje, corespondență sau în orice alt mod. Instanța a prevăzut o excepție pentru comunicările strict necesare desfășurării activității profesionale la spital.
Judecătorii l-au obligat și să participe la o ședință de consiliere psihologică în intervalul de o lună pentru care a fost emis ordinul de protecție. Nerespectarea măsurilor impuse de instanță constituie infracțiune.
Program de lucru modificat la spital
După pronunțarea deciziei, conducerea Spitalului de Recuperare Borșa a luat măsuri pentru ca cei doi medici să nu mai ajungă în situații conflictuale. A fost stabilit un program de lucru în trei ture, astfel încât activitatea secției să poată continua cu respectarea restricțiilor impuse de instanță.
Medicul coordonator și-a luat concediu de odihnă cu o zi înainte ca Tribunalul Maramureș să pronunțe hotărârea definitivă, urmând să revină ulterior la serviciu.
Cazul a ajuns și în atenția Colegiului Medicilor din Maramureș, care s-a autosesizat și a dispus efectuarea unei anchete. Nu este pentru prima dată când medicul coordonator al secției ATI este implicat în controverse, însă de această dată conflictul cu o colegă s-a încheiat cu emiterea unui ordin de protecție de către instanță.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
