Daniel Zamfir: Listarea la bursă a companiilor profitabile, excepția, nu regula
Daniel Zamfir, propus de PSD pentru funcția de ministru al Economiei în Guvernul condus de Luca Niculescu, a declarat luni că listarea la bursă a companiilor românești profitabile va fi excepția, nu regula. El a precizat că programul de guvernare prevede să nu fie listate la bursă, cel puțin până la sfârșitul anului 2027, participațiile statului la companiile profitabile.
„Da, am spus foarte clar, mai ales că eu am inițiat această lege și colegii de la PSD au susținut-o. Și în programul de guvernare ne propunem exact același lucru: să nu listăm la bursă, cel puțin până la sfârșitul anului 2027, așa cum prevede legea, participațiuni ale statului la companiile profitabile. În schimb, la societățile care sunt pe pierderi și sunt în dificultate, evident, acolo să putem să găsim investitori care să poată să dinamizeze, să pună pe roate activitatea acelor companii”, a afirmat Zamfir.
El a explicat că, în opinia sa, există societăți în domeniul energiei, precum Hidroelectrica sau Romgaz, care au un potențial uriaș în viitor și nu ar trebui vândute. Zamfir a făcut referire și la un mecanism de negocieri directe propus anterior pentru scoaterea unor acțiuni ale statului la companii precum CEC sau Hidroelectrica, pe care l-a descris ca fiind netransparent.
Potrivit lui Zamfir, listarea la bursă ar trebui să fie una transparentă, în care cei interesați să poată cumpăra acțiuni la aceste companii. El a promis transparență totală la Ministerul Economiei și a anunțat că va realiza un audit în cel mai scurt timp pentru a prezenta potențialul fiecărei companii în parte.
PSD a transmis vineri că nu există nicio contradicție între pozițiile exprimate anterior, în contextul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, și programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu în ceea ce privește vânzarea companiilor de stat profitabile și a celor din domenii strategice. Social-democrații au susținut că se opun în continuare vânzării companiilor de stat importante din domenii precum energia, apărarea și sectorul bancar, dar nu se opun atragerii de investitori în companiile de stat aflate în dificultate.
Partidul a precizat că aceeași distincție apare și în legea inițiată de PSD (PL-x nr. 376/2026), care interzice înstrăinarea acțiunilor statului până la 31 decembrie 2027. Companiile care înregistrează pierderi cinci ani consecutiv sau se află în insolvență, stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, sunt exceptate de la interdicție.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
