Proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești, în impas: peste 80% dintre condițiile de investiție nu sunt îndeplinite
Proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești se confruntă cu dificultăți majore, după ce mai mult de 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție (FID) nu au fost îndeplinite. Informația a fost făcută publică de Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, într-o postare pe rețelele sociale.
„Peste 80% dintre condițiile FID nu sunt îndeplinite. Trei dintre condițiile esențiale rămân nerezolvate”, a declarat Bușoi. Potrivit acestuia, Nuclearelectrica a publicat vineri seara o notă care evaluează, la data de 30 septembrie 2026, stadiul condițiilor asumate odată cu decizia finală de investiție din luna februarie. Compania a solicitat, de asemenea, introducerea pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor a unei informări privind proiectul, alături de adoptarea unor decizii referitoare la viitorul acestuia.
Principalele obstacole identificate
Prima problemă semnalată vizează acordul-cadru dintre Nuclearelectrica și compania americană NuScale, pentru care cele două părți nu au reușit să ajungă la o formă comună. Potrivit Nuclearelectrica, partenerul american a renunțat treptat la angajamentele prevăzute inițial, iar alternativa propusă de acesta nu oferă suficiente garanții.
A doua condiție se referă la angajamentul ferm al NuScale de a achiziționa modulele SMR. Compania americană a refuzat să semneze un acord cu caracter obligatoriu, iar discuțiile privind asumarea costurilor și garanțiile de performanță au fost întrerupte. Ambele condiții fuseseră concepute pentru a asigura o împărțire corectă a riscurilor într-un proiect de tip FOAK (First of a Kind), respectiv prima implementare efectivă a acestei tehnologii.
A treia problemă este legată de terenul pe care urmează să fie amplasat proiectul. În zona unui puț vechi al Soceram au fost identificate gaze naturale, iar această descoperire întârzie demersurile de autorizare a amplasamentului.
Măsuri propuse și termene limită
În aceste condiții, Nuclearelectrica propune ca, în următoarele șase luni, compania de proiect RoPower să funcționeze la capacitate redusă, cu cheltuieli minime și cu o reducere de cel puțin 60% a personalului implicat.
Compania intenționează, totodată, să transmită o notificare către NuScale, prin care partenerul american să primească cel mult 30 de zile pentru a îndeplini condițiile prioritare. În paralel, Nuclearelectrica va lua în calcul și alte tehnologii americane, în baza Acordului interguvernamental dintre România și Statele Unite, ratificat prin Legea nr. 200/2021, dar și a bunei colaborări instituționale demonstrate până în prezent. Compania urmează să își revizuiască strategia privind reactoarele modulare mici.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
