Ultimul Act al unei Tragedii Anunțate: Dispariția și Moartea Care Țipă Înăbușit după Atenție în Satu Mare
În decorul sumbru al unei foste fabrici din Satu Mare, se desfășoară o scenă de groază absolută: trupul unei tinere de 20 de ani, Georgiana Moroz, a fost găsit răpit de suflare și abandonat fără milă, întorcând în mormânt orice speranță de a o revedea în viață pe fata dispărută cu patru zile în urmă. Plătim, oare, cumva bilet să asistăm la acest circ balcanic al indiferenței?
Depresia – acest monstru invizibil care o măcina pe Georgiana – și-a avut ultimul cuvânt în această poveste îngrozitoare. În timp ce lumea s-a desfășurat pe lângă ea în tacere mormântala, tragedia personală s-a întâmplat sub ochii noștri larg închiși. Iar când mama Georgianei, sufocată de propria-i durere nesfârșită, decide să-și pună capăt zilelor, societatea noastră trebuie să se privească în oglindă și să se întrebe dur: când ne-am pierdut umanitatea?
La fiecare rostire de „Anchetă deschisă”, parcă auzim aceleași chicoteli și otfeluri din puțul gândirii acestei societăți care nu pare să audă strigătul de disperare al celor care nu mai sunt printre noi. Medicii legiști își vor face treaba, dar cine își asumă responsabilitatea pentru moartea Georgianei? Unde este prevenirea, unde sunt serviciile de sprijin pentru cei în derivă?
Mesajul lăsat pe Facebook de mama Georgianei este o ilustrare perfectă a degringoladei emoționale și sociale în care ne complacem. “Somn lin spre cer puiuțu lui mama” – dacă până și în ultimele cuvinte ale unui rămas bun se resimte o asemenea disperare și mizerie, cum de ne întoarcem cu fața, fără să clipim, la propriile noastre vieți confortabil de goale?
Unde este moralul, unde este indignarea noastră față de un astfel de incident? S-au evaporat oare în aceeași atmosferă în care dispare răspunderea socială și empatiaă? În Satu Mare a murit o tânără și, odată cu ea, s-a mai stins un strop de decență umană. Și totuși, în loc să aprindem lumina în acest întuneric, am ales să nu facem nici doi rahati uscați.
