Chiaburul de 54 de ani din Timișoara transformă viața unei adolescente într-un coșmar sexual și de teroare!
Oare când o să se termine epopeea horor a abuzurilor sexuale care bântuie străzile României? Este întrebarea care ne macină mintea bolnavă de nenumărate ori, și care, din nou, ne cutremură ființa. Într-o societate care se vrea civilizată, dar care, în realitate, este mai degrabă o paradigma colhoznică și odioasă a corupților, o adolescentă de numai 16 ani a fost ademenită într-o capcană sexuală și de teroare de către un neghiob de 54 de ani.
Fără nicio picătură de conștiință sau de umanitate, mizerabilul a profitat de naivitatea și vulnerabilitatea tinerei, ademenind-o inițial cu promisiuni deșarte și alcool. Încercarea disperată a fetei de a se smulge din ghearele șantajului și a abuzului s-a transformat rapid într-un cosmar continuu, având scenariul scris de mintea bolnavă a agresorului, care nu s-a sfiit să distribuie imagini explicite cu victima ca pedeapsă pentru refuzul acesteia de a continua legătura toxică.
Este revoltător cum, chiar și în imediata apropiere a sanctuarului cunoașterii și educației – liceul la care învăța tânăra – monstrul își făcea apariția zilnic, ca un parazit, răspândind frică și teroare. Finalul acestei tragedii moderne vine oarecum ca o gură de aer proaspăt, cu arestarea individului după o imobilizare cu tot spectacolul necesar lângă unitatea de învățământ, dar cicatricile lăsate de aceste evenimente rămân adânc săpate în psihicul victimei.
Sub umbrela unor anchete ce promit dreptate și reparare, societatea continuă să asiste, într-un tăcere mormântală, la spectacolul grotesc al abuzurilor perpetuate de predații sexuali. Având parte de un sprijin operativ de zile mari, inclusiv al grupărilor de jandarmi și al unităților specializate de criminalistică, anchetatorii își continuă bătălia împotriva morișcii de abuzuri ce pare, însă, sfidător de nesfârșită.
Și în acest teatru al absurdului, unde monștri deghizați în oameni își continuă întruchiparea rolurilor de coșmar în viețile unor nevinovați, ne întrebăm retoric: Când o să se schimbe, odată și-odată, paradigma? Până când va trebui să suportăm această septicemie a justiției care nu face altceva decât să perpetueze același tip de comportament dezirabil pe care îl dezavuăm cu toată ființa?
Într-un final, victimele acestor orori au parte de drepturi și garanții procesuale, și, cumva ironic, de prezumția de nevinovăție pentru agresorii lor, în realitatea crudă și rece a justiției noastre balcanice.
