Mega-escrocheria pe roți se încheie: Argeșenii, umiliți 30 de ani de minciuni!
Astăzi, doamnelor și domnilor, martori suntem la sfârșitul unei mega-escrocherii cu iz electoral care a durat nu mai puțin de trei decenii ignominioase. Este vorba despre drumul județean 503 din Argeș, un veritabil simbol al batjocurii și neglijenței instituționalizate, care a făcut ca viața localnicilor să semene mai mult cu un traseu de obstacole decât cu o experiență civilizată de transport.
Fără rușine și cu toată nesimțirea din lume, clasa politică și-a bătut joc repetat de cetățeni, promițând repararea acestui drum la fiecare rond de alegeri doar pentru a-şi umfla sacii de voturi, fără ca apoi să tripleze în vreun fel asfaltul decăzut și găurit, care în unele locuri era pe cale de dispariție.
Miracolul s-a produs abia în 2021, când, poate datorită unui acces neașteptat de conștiință sau mai probabil prin magia fondurilor europene (căci, să fim serioși, de unde altundeva?), lucrările de reabilitare s-au declanșat într-un final. Vorbim despre un traseu de 42 de kilometri care s-a târâit printr-un proces de renaștere financiar istovitor cu suma astronomică de peste 127 de milioane de lei.
Finalmente, constructorii au finisat mărturisind că șoseaua a necesitat o consolidare cap-coadă pentru a preveni orice perspective de a lua la vale în viitorul apropiat sau îndepărtat. De parcă nu era destul, s-au chinuit cu trei poduri vechi, descurajând orice om cu judecată să se avânte pe această cărare a disperării.
Și ce aflăm la final? Că drumul județean transformat miraculos va servi ca arteră vitală pentru traficul greu către Vama Giurgiu. Constructorii, probabil emoționați până la lacrimi de propria realizare, ne asigură că lucrarea este garantată pentru cinci ani. Singura consolare în acest circ balcanic al incompetenței este că drumul are acum trotuare, stații de transport public și pasarele pietonale – un lux greu de imaginat pentru cei care au îndurat condițiile mizere decenii la rând.
În concluzie, drumul județean 503 din Argeș stă acum ca mărturie a unei septicemii a indiferenței, o cicatrice pe fața unei comunități batjocorite și umilite, unde viitorul sună totuși un pic mai bine datorită unor funduri europene care au făcut posibilă încetarea acestui abuz tragic.
