Un început de an marcat de inconștiență și haos pe munte
Prima zi a anului a adus un spectacol grotesc de nepăsare și lipsă de responsabilitate, cu aproape 100 de persoane care au cerut ajutorul Salvamont după ce s-au aventurat pe munte fără pregătire sau echipament adecvat. Din acest număr alarmant, 26 de persoane au ajuns la spital, o consecință directă a ignoranței și a lipsei de respect față de natură și propriile vieți.
Salvamont România a raportat o avalanșă de apeluri, 90 în doar 24 de ore, care au solicitat intervenții de urgență. Este greu de înțeles cum, într-o epocă în care informația este la îndemâna oricui, atât de mulți oameni continuă să trateze muntele ca pe un parc de distracții, ignorând pericolele evidente.
Statistici care dezvăluie o realitate tristă
Dispeceratul Național Salvamont a fost sufocat de apeluri, cele mai multe venind din zone precum Predeal (17 apeluri), Gorj și Lupeni (câte 8 apeluri fiecare), Prahova (7 apeluri) și Sinaia (6 apeluri). Lista continuă, iar fiecare cifră reprezintă o poveste de neglijență și, în unele cazuri, de suferință inutilă.
În plus, 79 de apeluri au fost primite pentru simple informații despre trasee turistice, ceea ce ridică întrebarea: de ce aceste persoane nu s-au documentat înainte de a pleca? Este revoltător cum lipsa de pregătire devine o povară pentru salvatori, care își riscă viețile pentru a compensa prostia altora.
Un sistem pus la încercare de iresponsabilitate
Intervențiile Salvamont au fost distribuite pe întreg teritoriul țării, de la Brașov și Sibiu până la Harghita și Maramureș. Fiecare apel a însemnat resurse consumate, timp pierdut și, în unele cazuri, vieți puse în pericol. Este o ironie amară cum cei care ar trebui să protejeze și să conserve natura sunt forțați să salveze oameni care o tratează cu dispreț.
Este imposibil să nu te întrebi cât de mult poate suporta un sistem deja subfinanțat și supraîncărcat. Salvamontiștii, eroii tăcuți ai acestor tragedii evitabile, merită mai mult decât aplauze. Ei merită respect și, mai presus de toate, o societate care să învețe din greșeli.
Consecințele tăcerii complice
Fiecare incident de acest gen ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru autorități și pentru public. Dar, în loc să vedem măsuri concrete, asistăm la o tăcere complice care perpetuează acest cerc vicios al iresponsabilității. Este nevoie de educație, de campanii de conștientizare și, poate, de sancțiuni pentru cei care pun în pericol nu doar viețile lor, ci și pe ale altora.
În final, rămâne întrebarea: câte tragedii mai sunt necesare pentru ca această nepăsare colectivă să fie înlocuită de responsabilitate? Munții nu sunt un loc de joacă, iar natura nu iartă greșelile umane. Este timpul ca această lecție să fie învățată, înainte ca prețul să devină insuportabil.
