Cărămizi din stuf și cânepă, testate în Delta Dunării. Materialul nu arde și ar putea ajunge pe piața din UE
Specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) din Tulcea testează 12 variante de cărămizi din stuf și cânepă, pe care le-au prezentat și locuitorilor din rezervație. Noul material de construcție ar putea fi certificat chiar și la nivel european, în contextul în care stuful este recunoscut pentru capacitatea de stocare a carbonului pe termen lung, iar materialul realizat nu ia foc.
Cele 12 variante de cărămizi au fost realizate în cadrul proiectului ReBORN, finanțat de Inițiativa europeană pentru climă. Proiectul a început în anul 2024, se va încheia în luna mai a anului 2027 și are printre obiective informarea și conștientizarea eficientizării energetice a clădirilor, promovarea materialelor locale, susținerea construcțiilor sustenabile și tranziția către clădiri cu emisii zero până în anul 2050.
Cărămizi făcute la fața locului, la Sulina, Sfântu Gheorghe și Chilia Veche
Coordonatorul proiectului ReBORN, Matei Simionov, inginer în cadrul INCDDD, a declarat că echipa a plecat de la conceptul cânepii, iar văzând că resursa stuficolă este puțin utilizată și are o capacitate extraordinară de stocare a carbonului pe termen lung și a gazelor cu efect de seră, a fost motivată să dezvolte aceste variante.
În ceea ce privește implicarea comunităților locale, specialiștii au făcut cărămizi la fața locului, la Sulina, Sfântu Gheorghe și Chilia Veche, pentru a le demonstra locuitorilor că nu este atât de dificil, și au lăsat materialele acolo pentru a le observa duritatea și comportamentul în timp.
Pentru realizarea noului material de construcție s-au folosit trei tipuri de stuf din Rezervația Biosferei Delta Dunării, iar rezultatele testelor vor fi cunoscute la începutul anului viitor.
Certificarea, cea mai mare provocare
Potrivit reprezentantului INCDDD, nu este greu să faci o cărămidă, ci este greu să o duci la scară largă. Cea mai mare provocare este certificarea unui astfel de produs, proces care presupune foarte multe teste, o linie de producție dezvoltată, dar și un demers de lungă durată și foarte costisitor.
În prezent se face primul pas, plecând de la un nivel de laborator, urmând ca, în funcție de rezultatele preliminare, atenția să se orienteze spre stuf sau alte variante. Dacă materialul va fi declarat conform, cercetătorii vor merge mai departe cu căutarea de finanțări pentru realizarea de construcții pilot, de linie de producție și certificare la nivel european.
Reacția locuitorilor din Deltă
Referindu-se la reacția locuitorilor comunităților din Deltă care au participat la sesiunile de prezentare organizate în cadrul proiectului, inginerul tulcean a constatat creșterea interesului oamenilor pentru a reduce impactul activităților asupra mediului.
Inițial, oamenii au fost reticenți, însă, văzând procesul și comportamentul materialului la foc, și-au schimbat părerea. La Sfântu Gheorghe, fiul unui proprietar de pensiune a spus că dorește să-și construiască o casă și că, în urma prezentării, are un spectru mult mai larg în a alege materialele de care are nevoie. Există un trend în care oamenii sunt mai conștienți că au un impact asupra mediului și că pot să-și diminueze acest impact.
Dezbateri despre clădirile cu emisii zero
Datele privind proiectul ReBORN au fost prezentate în cadrul conferinței „Clădirile cu emisii zero (ZEB) – între provocări și oportunități”, organizată de Clusterul Pro-nZEB, în parteneriat cu Incubatorul de afaceri, care a reunit autorități, cercetători, specialiști și antreprenori în construcții.
Președintele clusterului Pro-nZEB, Horia Petran, a oferit detalii legislative privind clădirile cu emisii zero, strategii și intervenții de formare profesională pentru dezvoltarea unui fond de clădiri decarbonat, precum și despre proiectul D!Virtue, care își propune dezvoltarea competențelor profesionale cu ajutorul tehnicilor moderne.
De asemenea, proprietarul fabricii de panificație din Cataloi, Liviu Șotre, a detaliat caracteristicile clădirii construite cu tehnologie din Germania și Polonia în care funcționează incubatorul de afaceri tulcean. El a menționat că pentru tehnologia de inertizare au fost necesare modificări legislative în România, întrucât nu era acceptată de standardele de protecție la incendiu. Practic, nivelul de oxigen din clădire este menținut la 16%, un nivel la care focul nu se poate aprinde, dar omul poate să lucreze, echivalent cu altitudinea de 5.000 de metri.
Potrivit managerului incubatorului de afaceri, Cristina Iritz, entitatea funcționează de trei ani, numără 17 firme din domeniul construcțiilor și oferă gratuit cursuri de antreprenoriat, precum și spații pentru birouri, acestea putând închiria la prețuri foarte mici diverse utilaje din domeniul construcțiilor. Proiectul incubatorului de afaceri își desfășoară activitatea în baza unui proiect european care se va încheia în anul 2028.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
