Transportatorii rutieri solicită măsuri urgente: acciză redusă permanent, tarife TollRo mai mici și combaterea concurenței neloiale
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România au cerut, într-o întâlnire de lucru cu ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, adoptarea unor măsuri urgente pentru sectorul transporturilor rutiere. Principalele solicitări vizează prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și ale rovinietei.
La discuții au participat și reprezentanți ai Direcției de Transport, ai Autorității Rutiere Române, ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) și ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Organizațiile au prezentat problemele cu care se confruntă sectorul și au cerut măsuri concrete în acest domeniu.
Majorarea diurnei și măsuri contra pirateriei în transporturi
Printre solicitările formulate se numără majorarea diurnei și a indemnizațiilor acordate conducătorilor auto, precum și actualizarea legislației pentru combaterea și sancționarea pirateriei în transporturi. De asemenea, FORT și IMM România cer consolidarea atribuțiilor ISCTR, digitalizarea procedurilor și raportărilor operatorilor de transport în relația cu Ministerul Transporturilor și adoptarea unor măsuri concrete pentru eliminarea concurenței neloiale din sector.
Deficiențe tehnice la sistemul TollRO
O altă solicitare vizează remedierea deficiențelor tehnice ale sistemului TollRO, inclusiv introducerea posibilității de anulare sau modificare a tichetelor de rută, emiterea facturilor bilunare și respectarea termenului de 15 ianuarie 2027 pentru plata prin dispozitive de bord (OBU). Totodată, cele două organizații solicită susținerea și urgentarea modificării Legii nr. 226/2023 privind sistemul TollRO, prin promovarea inițiativei legislative aflate în procedură parlamentară.
„Reducerea fiscalității, combaterea pirateriei și eliminarea concurenței neloiale sunt condiții esențiale”
Președintele FORT, Beniamin Lucescu, a subliniat necesitatea reducerii fiscalității și combaterii concurenței neloiale din transporturi. „Transportatorii români au nevoie de aceste măsuri concrete. Reducerea fiscalității, combaterea pirateriei și eliminarea concurenței neloiale sunt condiții esențiale pentru menținerea competitivității și funcționarea corectă a pieței transporturilor”, a declarat Beniamin Lucescu.
La rândul său, președintele IMM România, Florin Jianu, a evidențiat importanța sectorului transporturilor pentru economie și pentru întreprinderile mici și mijlocii. „Transporturile reprezintă un sector strategic pentru economia națională și pentru activitatea întreprinderilor mici și mijlocii. IMM ROMANIA susține solicitările FORT și consideră necesară adoptarea acestor măsuri care să reducă presiunea costurilor și să asigure un mediu concurențial echitabil”, a afirmat Florin Jianu.
Calendar pentru implementarea măsurilor discutate
Potrivit comunicatului celor două organizații, FORT și IMM România au convenit cu ministrul Transporturilor permanentizarea dialogului instituțional și stabilirea unui calendar pentru implementarea măsurilor discutate.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
