Rețea de sabotaj coordonată din Rusia, implicată în incendiul de la fabrica de armament Carfil din Brașov
Serviciul Român de Informații, în cooperare cu parteneri interni și externi, a identificat o rețea de sabotaj coordonată din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului din 14 septembrie 2026, produs în incinta platformei industriale Carfil din Brașov, în imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a CN ROMARM.
Conform DIICOT, în cauză sunt implicați trei bărbați: doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean. Doi dintre aceștia au fost depistați și arestați preventiv pe teritoriul Germaniei, în timp ce pregăteau comiterea unor fapte similare. Judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București au emis mandate europene de arestare în lipsă, iar pe 26 octombrie 2026 a fost emis un al treilea mandat european de arestare, pe numele unui alt inculpat, localizat pe teritoriul Poloniei.
Investigațiile vizează mai multe state europene
Ancheta a confirmat implicarea mai multor cetățeni din state ex-sovietice, rezidenți în state ale Uniunii Europene. În legătură cu activitatea acestora sunt în desfășurare proceduri judiciare în România și în cooperare cu autorități din mai multe state europene.
Datele obținute până în prezent arată că misiunile rețelei nu se limitau la România. Coordonatorii din Federația Rusă îi atribuiseră o serie extinsă de ținte din regiune: facilități de producție de armament, de stat și private, precum și alte obiective de interes militar și industrial.
Cazul se înscrie într-o campanie mai amplă de operațiuni de sabotaj coordonate de Federația Rusă în Europa. Investigațiile desfășurate în acest an au identificat și alte tentative care au vizat obiective din România, inclusiv facilități militare internaționale sau utilizate pentru instruirea forțelor armate ucrainene.
Scopul acțiunilor: intimidare și slăbirea capacităților de apărare
Potrivit anchetatorilor, aceste acțiuni urmăresc intimidarea, afectarea capacităților de apărare și slăbirea contribuției statelor vizate la securitatea europeană și regională.
SRI atrage atenția că recrutarea pentru sabotaj poate începe cu o ofertă de bani pentru o sarcină aparent inofensivă și se desfășoară, de regulă, prin rețele sociale. Persoanelor abordate li se oferă inițial bani pentru activități punctuale, precum observarea sau fotografierea unor obiective. Ulterior, sarcinile devin tot mai grave, putând ajunge la distrugeri, incendieri sau chiar asasinate. În cazul unui refuz, coordonatorii pot recurge la presiuni și șantaj.
Rețelele exploatează în special vulnerabilități financiare, dependențe sau antecedente infracționale. Pentru a-și ascunde identitatea și deplasările, membrii acestora folosesc frecvent transport, cazare și mijloace de plată pe numele altor persoane, precum și comunicații prin cartele din state terțe și aplicații de mesagerie criptată. Aceste elemente trebuie evaluate împreună și în context, întrucât, luate separat, nu indică implicarea unei persoane în activități de sabotaj.
Verificările continuă
SRI, împreună cu DIICOT, Ministerul Apărării Naționale – Direcția Generală de Informații a Apărării și Ministerul Afacerilor Interne, continuă verificările privind operațiunile de sabotaj identificate pe teritoriul național. Serviciul Român de Informații acționează în cooperare cu partenerii naționali, europeni și transatlantici pentru identificarea și contracararea acestor amenințări, protejarea obiectivelor vizate și informarea publicului asupra metodelor prin care operează rețelele de sabotaj.
Carfil Brașov a semnat recent un memorandum de înțelegere cu compania greacă Altus LSA, dezvoltator și producător de sisteme aeriene fără pilot, în vederea cooperării strategice în domeniul sistemelor autonome, al sistemelor de combatere a dronelor și al apărării.
Activitatea industrială a actualei societăți Carfil SA Brașov a început în anul 1922, iar din anul 1936 s-a transformat în producător de tehnică militară pentru înzestrarea Armatei Române. Carfil SA Brașov este subsidiară a Romarm și are 550 de angajați.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
