Curtea de Apel București a respins cererea Asociației Italienilor privind suspendarea decretului de desemnare a lui Siegfried Mureșan
Curtea de Apel București a respins, marți, ca inadmisibilă, cererea depusă de Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT) privind suspendarea decretului prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de premier.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Regia Autonomă „Monitorul Oficial” și a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva acesteia. De asemenea, a admis excepția inadmisibilității invocată de Administrația Prezidențială și a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, respectiv Decretul 770/2026, ca inadmisibilă.
Decizia instanței poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Contextul acțiunii în instanță
Procesul a fost deschis pe 22 septembrie de Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT), condusă de deputatul neafiliat Ioana Grosaru, care a dat în judecată Administrația Prezidențială și Regia Autonomă Monitorul Oficial.
Dezbaterile din sala de judecată au avut loc luni, pronunțarea deciziei fiind amânată cu o zi de judecătoarea Olimpiea Crețeanu. Asociația Italienilor din România a fost reprezentată la proces de fostul parlamentar Andi Grosaru, fiul deputatei Ioana Grosaru.
Reacții și poziții exprimate în spațiul public
Referitor la acest proces, fostul judecător Cristi Dănileț a susținut, într-o postare pe Facebook, că decretele prezidențiale „nu pot fi contestate când sunt acte de putere”.
„După prostia cu atacarea în justiție a numirii unor judecători constituționali, acum văd că e contestată desemnarea premierului. Sper că nu tot un avocat e și aici cu ideea asta năstrușnică, dar moartă din start. Reamintesc ca studenții la Drept învață încă din anul 1 că decretele prezidențiale nu pot fi contestate când sunt acte de putere. Așadar, când o autoritate constituțională întocmește actul de putere constituțională, justiția ordinară nu are nicio treabă”, a explicat Dănileț.
Pe 26 septembrie, 11 organizații ale comunității italiene din România au anunțat că au luat act, „cu surprindere și profundă îngrijorare”, de poziția exprimată de RO.AS.IT față de desemnarea lui Siegfried Mureșan.
„Organizațiile semnatare iau act, cu surprindere și profundă îngrijorare, de poziția exprimată public de RO.AS.IT cu privire la desemnarea domnului Siegfried-Vasile Mureșan drept candidat la funcția de prim-ministru al României. Considerăm necesar să precizăm, fără nicio ambiguitate, ca poziția exprimată de o singură organizație nu poate fi prezentată și nici percepută drept poziția întregii comunități italiene din România. RO.AS.IT este exclusiv o organizație care, din păcate, reprezintă în Parlament, potrivit legislației în vigoare, puținii cetățeni români de origine italiană. RO.AS.IT nu reprezintă în niciun fel ampla și diversificata realitate socială și economică italiană din România. Considerăm gravă orice inițiativă care poate crea, în spațiul public ori în mediile politice și instituționale, impresia că întreaga comunitate italiană din România este asociată cu o anumită poziție politică. Nu considerăm acceptabil ca numele comunității italiene ori relațiile istorice dintre Italia și România să fie folosite pentru transmiterea unor mesaje politice, care nu au fost asumate sau împărtășite de comunitatea italiană în ansamblul său”, au transmis cele 11 organizații.
