Un tânăr a salvat viața unui pui de pitulice găsit la metrou Aurel Vlaicu
Un pui de pitulice care se lovise probabil de geamul de la intrarea în stația de metrou Aurel Vlaicu a fost salvat după intervenția unui tânăr pe nume David. Acesta a observat că pasărea nu mai putea zbura și a alertat autoritățile.
Poliția Locală a Municipiului București a transmis că puiul a fost preluat de un polițist de la Poliția Animalelor, iar ulterior a primit îngrijiri medicale de la veterinari. Potrivit informațiilor furnizate, pasărea prezintă o leziune ușoară la aripa stângă și un traumatism cranian, însă starea ei este stabilă.
David a găsit pasărea în jurul orei 18:00, la intrarea de la metrou, stația Aurel Vlaicu, în momentul în care lumea se îndrepta spre casă. Tânărul a povestit că i-a fost teamă să țină păsărea în pumn, deoarece era cât degetul său. El a scos-o dintr-un buzunar, iar pasărea părea amețită și nu mai zbura.
După ce a fost preluată de polițistul local, puiul de pitulice a fost transportat la medici veterinari, care i-au acordat îngrijirile necesare. Acum se află sub supravegherea specialiștilor de la Fundația Visul Luanei, parteneri în cazuri de faună sălbatică.
Potrivit reprezentanților Poliției Locale, pasărea va rămâne în centru până când va fi aptă pentru a fi eliberată în natură și până când condițiile meteo vor fi favorabile.
Autoritățile locale au transmis un îndemn pentru cetățeni: dacă observă animale dezorientate, rănite sau aflate în pericol, pot suna la numărul 021/9752. Uneori, un simplu apel poate salva vieți.
