De ce a fost Călin Georgescu ridicat din trafic la 6 dimineața. Tudorel Toader explică ce bănuieli ar fi putut avea DIICOT
Călin Georgescu a fost ridicat din trafic la ora 6 dimineața, într-o operațiune a DIICOT, iar fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a explicat că procurorii ar fi bănuit că acesta s-ar putea sustrage de la urmărirea penală. Declarația a fost făcută marți, într-o intervenție televizată.
„Poate procurorii l-au oprit în trafic pentru că au bănuit că s-ar putea sustrage de la urmărirea penală și au apreciat tactica și modul în care să procedeze la audieri și administrarea probatorului”, a declarat Tudorel Toader.
Fostul ministru a precizat că procesul care îl vizează pe Georgescu este unul de drept comun, având ca obiect înșelăciunea, în cazul său cu consecințe deosebit de grave, situație în care limitele de pedeapsă sunt sporite cu încă jumătate.
„Fapta e de drept comun, preferabil ar fi ca lumea din sfera politică să nu se amestece în actul de justiție, procurorii administrează probe, iar judecătorul va decide fără influențe sau interferențe”, a spus Tudorel Toader, referitor la mesajul lui George Simion care a anunțat că este „alături” de fostul candidat reținut pentru înșelăciune, în timp ce deputații AUR au protestat luni în Parlament.
Conform unor surse, procurorii ar fi știut că Georgescu intenționa să plece în Toscana, în viitorul apropiat. Există probe importante care arată că fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 își pregătea plecarea din România. Se pare că acesta își căuta o vilă în Toscana și ar fi fost dispus să plătească până la un milion – un milion și jumătate de euro pentru o casă în regiunea situată în inima Italiei, între Munții Apenini și Marea Mediterană. Mai mult, Călin Georgescu ar fi primit mai multe oferte pentru diferite locuințe în Toscana.
Plănuia să ceară azil în Italia, pentru că foarte mulți români care au avut probleme cu legea, care au fost condamnați în România, au cerut de-a lungul anilor azil în această țară. De altfel, în acest dosar, alături de Călin Georgescu, spun procurorii DIICOT, este investigat și italianul Massimiliano Arena, cel care a coordonat așa-zisa bancă ce ar fi urmat să acorde creditele – este considerat unul dintre artizanii acestei înșelăciuni.
Călin Georgescu a fost oprit luni, dis-de-dimineață, în trafic, în urma unei operațiuni-fulger a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Ulterior, el a fost dus la reședința sa din Mogoșoaia, unde au avut loc percheziții pentru mai bine de nouă ore. În dosarul de înșelăciune de 1 milion de euro apar și alți oameni apropiați ai fostului candidat la prezidențiale, printre care se numără afaceristul Ionel Rusen.
Călin Georgescu și Ionel Rusen au fost aduși marți la Tribunalul București, unde judecătorii vor decide dacă îi arestează preventiv.
