DNA a deschis un dosar privind presupuse șpăgi primite de șeful Inspecției Muncii
Direcția Națională Anticorupție anchetează posibile fapte de corupție în care ar fi implicat Dantes Nicolae Bratu, inspectorul general al Inspecției Muncii, revenit în funcție la începutul lunii septembrie. Ancheta a fost declanșată după ce mai multe imagini au surprins persoane care aduceau pungi și cutii la mașina de serviciu a oficialului, la scurt timp după o întâlnire de lucru.
Procurorii au deschis un dosar in rem, format „prin sesizare din oficiu, ca urmare a informațiilor apărute în online”. În ordonanță se precizează că documentele aflate în posesia Inspecției Muncii „pot servi ca mijloc de probă”.
Imaginile care au declanșat ancheta
Potrivit materialului care a stat la baza sesizării, la doar opt zile de la reinstalarea sa în funcție, Dantes Nicolae Bratu a fost surprins în timp ce mai multe bunuri erau încărcate în mașina sa de serviciu, după o întâlnire cu șefii și adjuncții inspectoratelor teritoriale din țară.
Reuniunea de lucru a Inspecției Muncii a avut loc pe 10 septembrie, la ora 10:00, la sediul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. La întâlnire au participat șefi și șefi adjuncți ai inspectoratelor teritoriale, care au venit inclusiv cu mașini de serviciu. Printre participanți s-au numărat Constantin Bujor, șeful ITM București, Derzsi Ákos, secretar de stat în Ministerul Muncii, și Costel Grojdea, șeful ITM Iași.
Imaginile surprind patru momente distincte în care plase și cutii sunt aduse la mașina oficialului și preluate de șoferul acestuia. Printre bunurile prezentate în material se numără vin spumant, o sticlă de țuică de cinci litri, produse alimentare în pungi frigorifice și alte bunuri aflate în plase și cutii.
Momentele surprinse în fața universității
Primul moment a avut loc în fața Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. Nicolae Dumitru, inspectorul șef al ITM Călărași, a venit cu o plasă și i-a înmânat-o șoferului lui Bratu, în timp ce oficialul se afla la câțiva metri distanță. După încărcarea plasei, șoferul a dus mașina înapoi în parcare.
La câteva minute, reprezentanții ITM Timiș au venit cu alte bunuri. Antonio Bădescu, inspector șef adjunct Relații de Muncă la ITM Timiș, și Rolf Athalvin Lupu, inspector șef adjunct Securitate și Sănătate în Muncă la ITM Timiș, au parcat un autoturism Jaguar lângă mașina lui Bratu și au scos din acesta două plase mari, care au fost încărcate în portbagajul mașinii oficialului. După încărcare, șoferul lui Bratu a dat mâna cu cei doi reprezentanți ai ITM Timiș, apoi l-a așteptat pe Dantes Nicolae Bratu să urce în mașină și a plecat.
Ulterior, mașina a oprit la câțiva metri de parcare pentru a fi încărcată o altă cutie, fără inscripții. Nu este precizat ce se afla în cutie și nici identitatea persoanei care a adus-o. Acesta este momentul în care Dantes Nicolae Bratu se afla deja în mașină, pe scaunul din dreapta, și a discutat cu persoana care a adus cutia.
După primirea cutiei, Dantes Nicolae Bratu a fost transportat pe o stradă din spatele Universității „Dimitrie Cantemir”, unde s-a întâlnit cu Derzsi Ákos, secretar de stat în Ministerul Muncii, și Constantin Bujor, șeful ITM București. După această întâlnire, oficialul a fost lăsat în zonă, în fața unui bloc, iar șoferul a plecat cu mașina.
Al patrulea moment: bunuri aduse de la ITM Constanța
Ultimul moment prezentat a avut loc în cazul ITM Constanța. Un șofer al instituției, venit la București cu o mașină Dacia Duster de serviciu, a adus mai multe bunuri. Potrivit materialului, acesta a lăsat o cutie de vin spumant de la podgoriile Silvania, o sticlă de țuică de cinci litri și două plase frigorifice cu produse alimentare.
Documentele solicitate de procurori
DNA a dispus ca Inspecția Muncii să transmită identitatea și datele de contact ale persoanelor care apar în reportaj, în special ale celor indicate drept „șoferul lui Bratu”, precum și ale „șefilor ITM și șefilor adjuncți ITM” din structurile teritoriale menționate, inclusiv cele din Călărași, Timișoara și Constanța.
Procurorii au solicitat, de asemenea, documentele emise de Inspecția Muncii, prin departamentul de resurse umane, privind ordinele și deciziile de numire, încetare a funcției și alte acte similare. DNA cere și documentele emise de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în cazul în care acestea se află în posesia Inspecției Muncii, referitoare la funcțiile de inspector general de stat, inspectori generali adjuncți, inspectori șefi și inspectori șefi adjuncți din structurile teritoriale.
