Omar Hayssam, plasat în custodie publică după eliberarea din închisoare
Omar Hayssam, eliberat vineri din penitenciar, a fost preluat de polițiștii de imigrări și plasat în custodie publică pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României. Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, măsura se execută în prezent sub pază și supraveghere permanentă într-o unitate spitalicească, unde acesta primește îngrijirile medicale necesare.
Autoritățile efectuează verificările necesare, având în vedere că Hayssam nu deține cetățenia română și nu are reglementat un drept de ședere pe teritoriul României.
Starea de sănătate și procedurile de returnare
Conform comunicatului emis de Inspectoratul General pentru Imigrări, după finalizarea internării medicale, persoana va fi transferată într-un centru de cazare al instituției pentru continuarea procedurilor în vederea returnării. Potrivit unor surse judiciare, persoana la care face referire instituția este Omar Hayssam.
Decizia Tribunalului Ilfov
Tribunalul Ilfov a decis, vineri, eliberarea condiționată din închisoare a sirianului Omar Hayssam, care executa o condamnare de 24 de ani în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.
Condamnările lui Omar Hayssam
De-a lungul timpului, Hayssam a primit mai multe condamnări: 24 de ani în dosarul „Manhattan”, 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, 3 ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu” și 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
