NU, NU-I UN SIMPLU MOFT. DE CE ROMÂNIA ARE NEVOIE DE O STAȚIE ÎN ANTARCTICA ȘI DE UN PROGRAM POLAR FINANȚAT PE TERMEN LUNG
În Aula Academiei Române, la doar două săptămâni după finalizarea expediției ROICE 2026, datele culese de cercetători români la 15.000 de kilometri distanță au fost prezentate publicului. Aceste informații nu au fost doar fotografii spectaculoase cu ghețari, ci probe științifice, secvențe genetice și modele predictive care pot influența cercetarea globală.
Expediția ROICE 2026, desfășurată pe stația King Sejong, a fost mai mult decât o simplă misiune științifică; a reprezentat o oportunitate strategică pentru România de a se alătura comunității internaționale în cercetarea polară. În fiecare an, doar aproximativ 3.000 de cercetători sunt autorizați să desfășoare activități științifice în Antarctica, iar prezența românească, cu patru cercetători, semnifică o realizare remarcabilă în acest context select.
Mihaela Păun, directoarea generală a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB), subliniază importanța acestei participări: „Sunt 3.000 de cercetători care anual primesc un permis de a merge și a studia în Antarctica. Deci, să avem patru cercetători printre aceștia este o mare realizare”.
Antarctica nu este doar un continent acoperit de gheață, ci un laborator natural vast, unde sunt conservate informații de sute de mii de ani. Aceasta poate oferi soluții pentru probleme globale, precum schimbările climatice și sănătatea umană. Mihaela Păun explică: „Avem posibilitatea să accesăm un laborator natural care conservă informație valoroasă pentru înțelegerea ecosistemelor”. Este esențial ca România să continue să își dezvolte o prezență științifică permanenta în acest mediu unic, printr-un program național coerent și sustenabil.
Cercetarea climatică necesită continuitate, iar colaborările internaționale sunt cruciale. Păun susține că este imperativ ca fiecare expediție să nu fie un episod izolat, ci parte dintr-un ritm constant de cercetare, în care datele sunt colectate sistematic, la intervale regulate. Aceasta permite construirea unor modele predictive solide și fundamentate științific.
Un alt aspect important este analiza comparativă care ar putea fi realizată între ecosistemele din sud și cele din nord. Mihaela Păun sugerează că o expediție arctică ar putea completa studiile antartice, evidențiind modul în care schimbările ecologice afectează ambele regiuni. Această abordare ar oferi o viziune holistică a problemelor de mediu cu care ne confruntăm.
Însă, această ambiție este umbrită de o provocare majoră: lipsa resurselor financiare stabile. Fără un program național de cercetare de lungă durată, fiecare expediție devine o cursă împotriva timpului, dependentă de bugete fluctuant și disponibilitatea finanțării. Mihaela Păun face apel la o strategie care să permită planificarea pe termen lung, pentru a evita pierderile și limitările impuse de bugetele anuale.
Carmen Chifiriuc, profesoară de microbiologie și prorector la Universitatea din București, subliniază impactul cercetărilor din Antarctica asupra sănătății umane. Ea avertizează că antibioticele, esențiale pentru medicina modernă, au rădăcini în ecosistemele microbiene din Antarctica, și că este vital să studiem aceste mecanisme naturale de rezistență. „Antarctica devine o arhivă biologică esențială pentru înțelegerea rezistenței la antibiotice, o problemă urgentă în contextul sănătății globale”, afirmă Chifiriuc.
În consecință, impactul deschiderii unui program țintit de cercetare polară pentru România ar putea fi profund, nu doar pentru comunitatea științifică, ci și pentru societatea în ansamblu. Implementarea acestui program ar permite accesul la informații și soluții valoroase, având potențialul de a transforma România într-un jucător semnificativ în cercetarea climatică internațională.
