Situație absurdă la Spitalul Botoșani
Spitalul Județean Botoșani se confruntă cu o problemă de proporții, care ridică semne de întrebare asupra eficienței managementului și planificării achizițiilor. Recent, conducerea spitalului a decis să achiziționeze 600 de paturi noi, cu un cost total de aproximativ 6 milioane de lei, menite să îmbunătățească condițiile din unitatea medicală. Însă, surpriză! Aceste paturi nu pot fi folosite, deoarece nu încap pe ușile saloanelor.
Aceste paturi, destinate secției de obstretică-ginecologie, au o lățime de aproximativ 1 metru și 10 cm, în timp ce ușile saloanelor măsoară doar 104 cm. Această discrepanță, care poate părea minoră pe hârtie, se dovedește a fi decisivă în practică. Imposibilitatea de a scoate paturile din saloane pe ușile standard ridică probleme serioase în cazul evacuării pacienților în situații de urgență, un aspect esențial în conformitate cu normele de securitate la incendiu.
Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani, a subliniat că, conform legislației în vigoare, pacienții netransportabili trebuie evacuați pe căi special dimensionate, folosind paturi cu rotile, tărgi sau cărucioare. Coridoarele și rampele trebuie să permită accesul rapid și sigur spre exterior, asigurând protecția pacienților în caz de incendiu.
În fața acestei situații neașteptate, angajații spitalului au fost nevoiți să caute soluții rapide. Camionul cu paturi a rămas staționat la poarta unității, iar măsurătorile și verificările au fost reluate pentru a găsi o rezolvare. O parte din paturi a fost redistribuită către clădirile exterioare ale spitalului, unde dimensiunile ușilor permit utilizarea lor.
Corneliu Perpeliță, managerul Spitalului Județean Botoșani, a declarat că aceste paturi sunt absolut necesare și utile pentru funcționarea spitalului. Fiecare pat are o valoare de aproximativ 10.000 de lei, iar imposibilitatea utilizării lor a generat o presiune suplimentară asupra conducerii. Dificultățile nu se opresc aici; următoarele livrări, care ar putea duce numărul total de paturi până la 600, ridică problema adaptării infrastructurii existente.
Printre soluțiile analizate se numără modificarea ușilor din unele secții, o opțiune costisitoare care ar necesita noi investiții. Această situație ridică întrebări serioase cu privire la modul în care a fost planificată achiziția, încă din faza de documentație, și subliniază nevoia urgentă de o mai bună coordonare între autoritățile responsabile pentru sănătate și cele de infrastructură.
