Tezaurul dacic furat: o poveste de neglijență și abateri legislative
Într-un spectacol grotesc de incompetență și lipsă de responsabilitate, Corpul de control al prim-ministrului a descoperit o serie de deficiențe alarmante în gestionarea patrimoniului cultural al României. Lacunele legislative și abaterile flagrante de la normele juridice au transformat protejarea tezaurului dacic într-o farsă rușinoasă. Exportul temporar al unor artefacte valoroase către Muzeul Drents din Olanda a scos la iveală o serie de nereguli care sfidează orice standard de profesionalism.
Măsuri de securitate? O glumă proastă
Este de-a dreptul revoltător cum măsurile de securitate și pază antiefracție, esențiale pentru protejarea unor bunuri de o valoare inestimabilă, nu au fost analizate corespunzător. Entitățile străine care au primit artefactele nu au fost supuse unei verificări de specialitate, iar lipsa unor norme clare și a unei consultanțe adecvate a lăsat patrimoniul cultural expus riscurilor. În timp ce expozițiile din Madrid și Roma beneficiau de pază specializată 24/7, în Olanda, supravegherea s-a limitat la un centru de control și la personal disponibil doar pentru urgențe. O asemenea nepăsare este pur și simplu inacceptabilă.
Abateri de la normele legale: o practică obișnuită?
Demersurile pentru organizarea expoziției în Olanda au fost realizate fără avizul formal al Consiliului de administrație al MNIR, încălcând astfel normele de organizare și funcționare aprobate prin ordin de ministru. Mai mult, avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor a fost obținut cu devansarea termenelor legale, iar contractele de împrumut și certificatele de asigurare nu au fost avizate de Serviciul Juridic. Aceste abateri nu sunt doar o dovadă de incompetență, ci și un afront adus cadrului legal care ar trebui să protejeze patrimoniul național.
Reevaluări ignorate și derogări ilegale
Un alt aspect scandalos este faptul că unele dintre bunurile expuse în Olanda nu au fost reevaluate de mai bine de 14 ani, deși normele impun reevaluări la fiecare 10 ani. În plus, contractul de împrumut a fost încheiat într-o formă neautentică, cu o derogare ilegală aprobată de un secretar general al Ministerului Culturii. Această situație reflectă o degradare morală și profesională care nu poate fi tolerată.
Consecințe și tăcere complice
Rezultatele acestor verificări au fost transmise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar întrebarea rămâne: cine va răspunde pentru această mizerie administrativă? Nepăsarea și lipsa de responsabilitate au transformat protejarea patrimoniului cultural într-un haos organizat, iar tăcerea complice a autorităților nu face decât să agraveze situația. Este timpul ca aceste practici degradante să fie expuse și sancționate, pentru a preveni repetarea unor astfel de episoade rușinoase.
