Statistica alarmantă: adăposturile din România, o rușine națională
Într-o țară care se laudă cu apartenența la structuri internaționale de securitate, realitatea adăposturilor de protecție civilă este un dezastru absolut. Doar 3% din populație ar avea acces la adăposturi special construite în cazul unui atac aerian, conform unui raport al Curții de Conturi. Această cifră ridicol de mică este o palmă dată cetățenilor care, în teorie, ar trebui să fie protejați de statul lor.
Dintr-un total de 5072 de adăposturi, mai bine de jumătate sunt complet inutilizabile. Și ca și cum acest lucru nu ar fi suficient de grav, 73% dintre aceste structuri au fost construite înainte de 1990, fiind acum niște relicve insalubre și periculoase. Este greu de imaginat cum autoritățile pot dormi liniștite știind că, în caz de conflict, milioane de oameni ar fi lăsați fără nicio șansă reală de supraviețuire.
Un sistem național de adăpostire în colaps
Curtea de Conturi a evidențiat o problemă cronică: lipsa unei strategii naționale coerente pentru adăpostirea populației. Într-o țară în care riscurile de securitate cresc, reglementările privind protecția civilă sunt rămase la nivelul anilor ’70. Este o dovadă clară a nepăsării și incompetenței autorităților, care nu au reușit să adapteze legislația la realitățile actuale.
Mai mult, nu există o evidență clară a numărului total de adăposturi disponibile. Autoritățile locale, în marea lor majoritate, nu au inventariat spațiile de adăpostire, iar multe dintre acestea au fost transformate în depozite sau au fost modificate astfel încât nu mai corespund normativelor. Este o situație care frizează absurdul și care demonstrează o lipsă totală de responsabilitate.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență: un gardian absent
Deși Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) are responsabilitatea de a verifica respectarea normelor privind adăposturile de protecție civilă, rezultatele sunt de-a dreptul dezolante. Fondul de adăpostire existent este într-o stare jalnică, iar noile construcții sunt aproape inexistente. Este evident că această instituție, deși abilitată, nu are nici resursele, nici voința de a face o schimbare reală.
În loc să fie un garant al siguranței cetățenilor, IGSU pare să fie prins într-un cerc vicios al ineficienței și al lipsei de acțiune. Este o situație care ar trebui să provoace indignare publică, dar care, din păcate, este întâmpinată cu apatie și tăcere complice.
Consecințele nepăsării: un viitor sumbru
Faptul că România nu este pregătită să-și protejeze cetățenii în caz de conflict armat este o realitate care ar trebui să îngrozească pe oricine. Într-o lume din ce în ce mai instabilă, această lipsă de pregătire nu este doar o problemă logistică, ci și una morală. Este o dovadă a disprețului față de viața umană și a incapacității de a prioritiza nevoile reale ale populației.
În loc să investească în modernizarea și extinderea rețelei de adăposturi, autoritățile preferă să ignore problema, lăsând milioane de oameni vulnerabili. Este o situație care nu poate fi tolerată și care necesită o schimbare urgentă de atitudine și de priorități.
