Profesorii, sub lupa birocrației: cum justifică cheltuirea primei didactice?
Într-un spectacol grotesc al birocratizării excesive, profesorii din România sunt obligați să justifice până la ultimul leu cheltuirea primei didactice. Această măsură, care pare mai degrabă o demonstrație de neîncredere instituționalizată, îi forțează pe dascăli să depună documente justificative la secretariatele școlilor, documente care vor fi ulterior trimise către Ministerul de Investiții și Fonduri Europene. Într-o țară în care corupția și risipa sunt la ordinea zilei, această obsesie pentru controlul unor sume modeste este cel puțin ironică.
Valoarea primei didactice, stabilită la 1500 de lei, poate fi utilizată pentru cărți, cursuri de specialitate sau dispozitive electronice necesare activității didactice. Totuși, până și această sumă este supusă unor restricții absurde, cum ar fi limitarea la 30% pentru „nevoi didactice individuale specifice”. Într-un sistem educațional subfinanțat, unde profesorii sunt adesea nevoiți să-și cumpere singuri materialele de lucru, această măsură pare mai degrabă o insultă decât un ajutor real.
Prima profesională: o altă farsă administrativă
Pe lângă prima didactică, profesorii au primit și o primă profesională de 500 de lei, dar și aceasta vine cu propriul set de condiționări. Potrivit Ministerului de Investiții, acești bani pot fi folosiți doar pentru o singură categorie de cheltuieli, fără a exista obligația de a urma un curs de pregătire profesională. Într-un context în care salariile profesorilor rămân înghețate, iar promisiunile de majorări salariale sunt doar vorbe goale, aceste prime par mai degrabă o încercare de a masca lipsa de respect față de cadrele didactice.
De altfel, soarta acestor prime în 2025 este incertă. Ministerul Educației a promis că va negocia cu Comisia Europeană pentru a obține fonduri suplimentare, dar, având în vedere istoricul promisiunilor neonorate, scepticismul este mai mult decât justificat. Într-o țară în care educația este tratată ca o povară, nu ca o prioritate, astfel de măsuri nu fac decât să adâncească sentimentul de frustrare și dezamăgire în rândul profesorilor.
Un sistem educațional în derivă
În timp ce profesorii sunt obligați să justifice fiecare bănuț primit, problemele reale ale sistemului educațional rămân nerezolvate. Lipsa de finanțare, infrastructura precară și salariile mizere sunt doar câteva dintre aspectele care subminează calitatea educației în România. În loc să se concentreze pe soluționarea acestor probleme, autoritățile preferă să impună reguli absurde și să creeze un climat de neîncredere și umilință.
Este revoltător cum, într-un sistem deja sufocat de incompetență și nepăsare, profesorii sunt transformați în țapi ispășitori. În loc să fie sprijiniți și respectați, aceștia sunt tratați ca niște potențiali infractori, obligați să-și justifice existența printr-o avalanșă de hârtii și declarații. Aceasta nu este doar o problemă administrativă, ci o reflectare a degradării morale și instituționale care afectează întreaga societate.
Concluzie amară
Într-o țară în care educația ar trebui să fie pilonul de bază al dezvoltării, profesorii sunt tratați cu dispreț și suspiciune. Obligarea acestora să justifice cheltuirea unor sume modeste este nu doar o pierdere de timp și resurse, ci și o insultă la adresa unei profesii deja marginalizate. În loc să investească în viitorul educației, autoritățile preferă să perpetueze un sistem bazat pe ineficiență, nepăsare și umilință. Iar prețul acestui eșec va fi plătit, inevitabil, de generațiile viitoare.
